Chiar din momentul începerii conştientizării, pe la vârsta de doi ani, vom sădi în mintea copilului noţiunea de Dumnezeu, ca izvor al tuturor bunătătilor şi al binelui. Vom începe să-l învăţăm să se roage. Copilul trebuie să reţină că primul lucru pe care trebuie să-l facă atunci când se trezeşte este să unească trei degete şi să se însemneze cu semnul crucii; primele cuvinte să fie lauda adusă Creatorului („Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”); prima convorbire – rugăciunea, aducerea, în măsura puterilor, a slavosloviilor şi a cererilor Domnului; prima mâncare – Sfânta împărtăşanie sau apa sfinţită şi pâinea sfinţită (prescură, anafură, artos).

O dată cu creşterea copilului, prima lui lectură din timpul zilei va fi din Evanghelie, iar prima vizită de sărbători – la biserică.

Sfântul Ieronim scria văduvei Lidia: „Bucuria unei mame creştine trebuie să se cuprindă în a învăţa copilul să rostească numele dulce al lui Iisus Hristos, chiar din momentul când vocea lui este încă slabă si limba încă mută. Ţine minte că tot ce apare mai întâi aparţine Domnului. De aceea, primele gânduri ale copilului trebuie să fie sfinţite cu evlavie”.

Rugăciunea apare în trei forme: în împlinirea pravilei acasă; în aducerea scurtelor rugăciuni lui Dumnezeu în timpul zilei şi în frecventarea slujbelor bisericeşti. Cu aceste trei forme de rugăciune, copilul trebuie obişnuit încă din pruncie.

De obicei, copiii învaţă să se roage începând cu „Născătoare de Dumnezeu”. Şi e corect. Pentru că Maica lui Hristos este Maica întregului neam creştin. Şi precum „mama” şi „tata” sunt primele cuvinte din vocabularul copilului, tot aşa şi primele lui convorbiri cu Dumnezeu trebuie să înceapă cu „Născătoare de Dumnezeu” şi cu „Tatăl nostru”. În paralel, trebuie învăţat să se roage şi pentru cei apropiaţi.

O dată cu rugăciunea, copilul va învăţa să se însemneze cu semnul crucii.

(N. E. Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp. 43-44)