Să stăm de vorbă cu Dumnezeu, în rugăciune!
Prin rugăciunea făcută în Duh şi adevăr, noi stăm de vorbă cu Dumnezeu. Aşa au vorbit: drepţii, patriarhii, prorocii, împăraţii în Vechiul Testament şi Mântuitorul cu sfinții Apostoli şi urmaşii lor în Noul Testament, până astăzi şi cât va fi lumea aceasta.
Rugăciunea este o puternică legătură între om şi Dumnezeu. Rugăciunea e un mare har dat omului de Dumnezeu. Rugăciunea este cap a toată bunătatea, e un mare folos duhovnicesc şi trupesc, e mântuire de tot ce-i rău, e scară la Împărăţia lui Dumnezeu, la Ceruri, e cale la viaţă, la fericirea vremelnică şi veşnică. Rugăciunea făcută în Duh şi adevăr înaripează şi înalţă sufletul nostru sus, sus, până la Dumnezeu, cu Care îl uneşte. Prin rugăciune, noi cerem de la Dumnezeu: iertare păcatelor, milă, pace şi har, ştiind că fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic (Ioan 15, 1-5). Prin rugăciunea făcută în Duh şi adevăr, noi stăm de vorbă cu Dumnezeu. Aşa au vorbit: drepţii, patriarhii, prorocii, împăraţii în Vechiul Testament şi Mântuitorul cu sfinții Apostoli şi urmaşii lor în Noul Testament, până astăzi şi cât va fi lumea aceasta.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 11)