„Străduiește-te să te simți necontenit în prezența Lui, căci este de față și nu este greu să-I simțim prezența, numai să avem inimă curată, credință și dragoste.” O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără știință de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu. Când spăl rufele zic: Doamne, spală sufletul meu de păcate cum spăl și eu rufele acestea, ca să-Ți plac și eu Ție, cum îmi plac mie lenjeriile albe și curate. Când mătur prin casă, iară zic: Mătură, Doamne, din sufletul meu gunoaiele păcatelor, ca să-Ți plac și eu Ție, cum îmi place mie casa frumos măturată. Și așa zic la toate cele ce fac”.

De aceea și monahii aghioriți se împotrivesc cu tărie ca să nu li se „modernizeze” Muntele, pentru că pe cărările lungi și anevoioase ei nu merg singuri, ci împreună cu Domnul și Stăpânul, Prea Dulcele Iisus, cu Care se întrețin în tainice convorbiri, pe care n-ar vrea să le termine niciodată. Iar în chiliuțele sărace de pe râpele inaccesibile ale Athosului, adesea târziu în miez de noapte, primesc pe Marele Oaspete, pe Hristos... !

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 113)