A vieţui cu Dumnezeu și a-L vedea neîncetat este o stare ce împlinește toate dorințele omului în așa fel încât el nu mai are nimic de dorit. Toate simță­mintele sale primesc o fericire deplină. Fiindcă starea sufletului în prima perioadă a vieții de dincolo de mormânt, după învățătura Bisericii, este continuarea existenței sufletului fără de trup, fericirea sa în această perioadă constă numai în desăvârșirea simțurilor sale interioare, în bucuria duhovnicească a lucrării lăuntrice, lucrare plină de bucurie, dar nu absolută, pentru că trupul nu va lua parte la fericire decât după unirea sa cu sufletul, la învierea de obște.

Prorocul David scrie, de asemenea, cu privire la viața Raiului: „Sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta” (Psalmul 16, 15).

Pe lumea aceasta, chiar când toate dorințele noastre sunt împlinite, cu toate binecuvântările Tale, Doamne, totdeauna lipsește ceva la fericirea noastră... Însă acolo, dincolo de mormânt, când vom fi cu Tine, când Te vom vedea față către Față așa cum ești Tu, vom fi fericiți pe deplin.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 414-415)