Mulți oameni, și chiar creștini, nu primesc deloc existența diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poți tăgădui. Cred că diavolul există, și chiar zic că dacă scoți din Evanghelie credința în existența diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8). Mai spune Sfânta Scriptură: Și demonii cred și se cutremură (Iacov 2, 19). Iar altundeva: …ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul (Evrei 2, 14). Aceste fragmente ce arată? Nu vorbesc despre surparea diavolului de către Hristos Însuși? Nu putem trece cu vederea existența diavolului, ale cărui lucrări a venit să le surpe Hristos.

Eu însă vă spun: în loc să vă îngrijiți de diavol și de vicleniile lui, în loc să vă îngrijiți de patimi, să vă întoarceți către iubirea lui Hristos. Să vedem ce zice poetul în canonul Sfântului Onisim: „Cu cugetul tău cel vitejesc, fericite Onisim, ai călcat măiestriile înșelăciunii, surpându-le pe ele cu organele dreptei credințe, înțelepțitule de Dumnezeu…”.

Aici te poți minuna de duhul poetului, care pune meșteșug în alcătuirea troparului. Vrăjmașul întindea curse și capcane, iar Sfântul Onisim îl punea pe fugă cu „cuget vitejesc”. Cu acest cuget vitejesc îi biruia pe toți. Îl slăvea, era plin de înflăcărare pentru Hristos.

(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003,  pp. 248-249)