„Salvarea duhovnicească a Mănăstirii Tazlău este transformarea ei în mănăstire de maici”

Interviu

„Salvarea duhovnicească a Mănăstirii Tazlău este transformarea ei în mănăstire de maici”

„O mănăstire, ca să funcționeze, trebuie să aibă măcar 12 viețuitori: să ai un bucătar, să ai un secretar, să ai trei preoți, care să slujească prin rotație, un paraclisier, un contabil, un trapezar. De aceea, aici, la Tazlău, de foarte multe ori, nici nu-ți vine să crezi că este mănăstire”, spune Părintele protosinghel Iosif Chiriac, starețul Mănăstirii Tazlău din județul Neamț.

Noi suntem doi călugări, dar mai avem oameni care ne ajută, altfel n-am putea să facem nici slujba. Am doi copii la sfântul altar, pe care îi îmbrac în ipodiaconi. Avem clopotarul, care trage clopotele, și bătrânul care taie anafura. Soția lui vinde lumânările. În plus, ai nevoie de cineva care să-ți facă curat, să cânte la strană. Băiatul care mai lucrează la noi l-am crescut la sfântul altar, l-am dat la seminar, acum e la facultate. Încercăm să îi și formăm pe acești copii.

O mănăstire, ca să funcționeze, trebuie să aibă măcar 12 viețuitori: să ai un bucătar, să ai un secretar, să ai trei preoți, care să facă prin rotație, un paraclisier, un contabil, un trapezar. De aceea, aici, la Tazlău, de foarte multe ori, nici nu-ți vine să crezi că este mănăstire. Eu consider că salvarea Mănăstirii Tazlău este transformarea ei în mănăstire de maici.

De ce? E un blocaj?

Da. Suntem a treia generație de călugări. Ar trebui ca mănăstirea să nu depindă deloc de sat. Abia atunci când ești independent poți să crești. Când am fost trimis ca stareț aici, am găsit doar o găină. Casa nu avea curent, beciul era gol. N-am avut unde să dorm. Schimbarea ei în mănăstire de maici ar fi o gură de aer pentru comunitate, pentru autorități. Nu știi cât de mult sunt ajutate maicile. Ele ar fi mai autoritare, mai impunătoare. Ar fi ordine și disciplină.

Ați propus acest lucru?

Nu, nu vreau să-l propun eu; vreau să se simtă. Eu nu sunt un egoist. Mănăstirea Tazlău se va restaura printr-un proiect de finanțare la care lucrăm în prezent, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț. Mănăstirea Tazlău este cea mai ruinată mănăstire a lui Ștefan cel Mare și ne-am bucurat că Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, în mod mulțumitor, și-a aplecat atenția către ea, ca să fie restaurată. Acest lucru înseamnă foarte mult și este un pas enorm pentru Mănăstirea Tazlău, dar să se refacă și viața duhovnicească. Or viața duhovnicească nu se poate reface fără viețuitori. O viață duhovniceaacă înseamnă o viață axată în primul rând pe slujbe și rugăciune.

Cred că salvarea duhovnicească a Mănăstirii Tazlău este transformarea ei în mănăstire de maici. Plus că este și un obicei de sute de ani de a transforma mănăstirile de călugări în mănăstiri de maici. Nu întotdeauna, dar este o soluție. De ce să nu fim deschiși la orice soluție? Domnule, cum este mai bine pentru mănăstire? Trebuie să te golești de egoismul tău și să vezi binele mănăstirii. Noi stăm, rezistăm, dar oare vom putea spune că această mănăstire va înflori vreodată? M-aș bucura să-i văd pe săteni, comunitatea și autoritățile din Tazlău cum s-ar raporta ei la maici. Și nu e așa de ușor să iei niște maici de undeva să le aduci aici. Fiecare se obișnuiește acolo unde este.