Un locuitor din Thessalonic, dintr-o familie de vază, trăia împreună cu soția și copiii și se îngrijea de treburile familiei. De mai mulți ani, el suferea de o boală numită colită, adică inflamarea colonului, care se înrăutățea an de an. Deși se supusese îngrijirilor medicale și farmaceutice, starea lui nu se îmbunătățea, iar durerea creștea. Până la urmă, intestinul i s-a astupat cu totul și pântecele i s-a umflat.

După șase zile, neputând urina, suferea de dureri cumplite. În ajunul celei de-a șaptea zi, omul ajunsese să nu mai aibă nădejde de viață. Rudele, prietenii și cunoscuții stăteau pe lângă el și căutau să-i aducă oarecare mângâiere. Din vorbă în vorbă, au pomenit și de dumnezeiescul Grigorie în fața bolnavului. Ei i-au povestit că mulți din cei care ceruseră ajutor la mormântul Arhiepiscopului Grigorie au primit tămăduire minunată, chiar după ani de suferință și boli cronice.

Auzind aceasta bărbatul, cu jalnice tânguiri l-a chemat în ajutor pe sfântul, zicând:

‒ Sfinte al lui Dumnezeu, deși nu pot să merg la mormântul tău precum alții, căci boala și vremea nu-mi îngăduie, tu, ca un adevărat următor al lui Hristos, poți să mă cercetezi și să mă vindeci, scăpându-mă de acest chin amar și de moarte sigură!

Deci, zicând acestea și altele de acest fel, a adormit.

În somn se făcea că-l zărește pe Sfântul Grigorie înveșmântat ca preot și însoțit de unul din călugării săi, numit tot Grigorie. Cu ei se aflau încă un călugăr și un diacon, care fuseseră vechi prieteni ai bărbatului suferind. Sfântul Ierarh Grigorie, cu glas iubitor, l-a întrebat pe cel care-l ruga:

‒ Care îți este necazul? Care este pricina acestei zarve, tulburări și dureri trupești?

Bărbatul a răspuns:

‒ Oare nu vedeți că mă copleșesc dureri amare și că sunt gata să-mi pierd viața? Vai, toți cei dragi ai mei vor rămâne fără ocrotire!...

Atunci Sfântul a spus:

‒ Nu te teme pentru cele de față, prietene. În scurtă vreme te vei face bine.

Apoi, scoțând din sân o bucată de pânză, sfântul a spus:

‒ Pune-ți fâșia de pânză pe locul unde te doare.

Pânza era din ultimul veșmânt al său, brodat cu fir de aur, cu un model cu nouă cruci de aur. Bărbatul bolnav a pus pânza pe locul umflat. Diaconul aflat cu ceilalți avea o cruce dintr-o lumânare de ceară, pe care a pus-o pe șalele bolnavului. Apoi sfinții vizitatori au pierit.

Bolnavul s-a trezit cu totul odihnit, simțind doar o ușoară înțepătură la colon. Apoi, în chip minunat a putut să dea afară toată murdăria și puroiul din locul bolnav. Toți cei ce au aflat de aceasta s-au minunat, căci scăpase de la o moarte sigură.

Curând s-a însănătoșit cu totul și s-a făcut tare și viguros, ducându-se la mormântul vestitului și Sfântului Ierarh al lui Dumnezeu. Ajuns acolo, a povestit cu bucurie tuturor cum i-a fost dat să aibă parte de o minune mai presus de fire. El a dat mulțumită lui Dumnezeu și slujitorului Său Grigorie.

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, pp. 122-123)