Pacientul a menţionat doctorului că e catolic şi că de mult nu a mai practicat religia. La scurt timp după aflarea diagnosticului, doctorul s-a întors în camera de spital cu un preot, cerându-i să vorbească bolnavului. Omul s-a supărat şi i-a scos afară pe amândoi din cameră, spunându-i doctorului: „Să nu mai faci asta niciodată”.

În următoarele săptămâni, condiţia sa s-a înrăutăţit, doctorul a fost tot timpul cu pacientul, dându-i tratamentul şi analgezicele necesare. A devenit tot mai aproape de el în fiecare zi, şi a vorbit cu el despre tot felul de lucruri. A început o relaţie de încredere între ei.

Când starea pacientului a devenit foarte gravă, doctorul a ştiut că sfârşitul se apropia. Încă o dată a venit în camera de spital însoţit de un preot şi a stat acolo un moment. Pacientul s-a uitat în ochii doctorului, şi a spus: „cred că preotul mă cunoaşte mai bine decât tine, aşa că trimite-l înăuntru”.

Preotul a stat în salon mai bine de o oră. Omul a mărturisit păcatele sale şi a primit Sfânta Împărtăşanie. 90 de minute după ce a plecat preotul, omul a trecut la Domnul.

Mi-a părut o îndrăzneală faptul că doctorul a venit cu preotul la omul bolnav prima oară, fără să-l întrebe. Însă a riscat de dragul pacientului pe care-l preţuia. Aceeaşi grijă pentru bolnav, clădită pe relaţia de încredere, l-a făcut să vină a doua oară, făcând posibilă spovedania acestuia şi merindea pentru călătoria veşnică. Îndrăzneala medicului şi grija lui pentru pacient a jucat un rol important în aducerea lui Hristos într-o situaţie în care harul Său vindecător era necesar, acolo unde preotul singur nu ar fi putut reuşi.

Acum câteva luni, un doctor din Florida mi-a povestit o istorie similară din experienţa sa. Un tânăr care fusese găsit inconştient, după ce luase un drog necunoscut, era în ultima fază. Creierul său nu era mort, însă situaţie era foarte gravă şi moartea sa era iminentă. Părinţii şi sora sa erau în spital şi se ştia că va muri într-o oră sau două. Tatăl şi mama lui au spus că sunt creştini catolici, însă că fiul lor nu a fost botezat niciodată. Doctorul negăsind niciun preot prin zonă, a reuşit să vorbească unui preot bătrân care l-a sfătuit prin telefon cum să boteze pe tânăr. Şi aşa, călăuzit prin telefon, doctorul l-a botezat pe copil, care a murit după câteva minute după Botez. Părinţii lui au spus că Botezul a fost într-adevăr cel mai important moment din viaţa fiului lor.

Aşadar colaborarea dintre Biserică şi spital nu se rezumă doar la săvârşirea unor slujbe în instituţiile medicale, ci şi gesturi îndrăzneţe, prin care însă se salvează nu numai vieţi, ci mai ales viaţa veşnică a celor care primesc pe Hristos. Aşadar, Hristos poate fi adus în spitale şi acolo El face ce ştie El mai bine: vindecă şi dăruiteşte viaţă veşnică.

Articol scris de Pr. Tadeusz Pacholczyk, Director al Centrului Naţional de Bioetică din Philadelphia, Statele Unite

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.catholicchronicle.org