Satul meu

Satul meu vesel îşi scutură vestonul

Şi rupe din pâine hrană pentru câini,

Priveşte spre lume împingând cu bastonul

În reavănul brazdei plămădită de mâini.

Ascult adormit prin fereastra închisă salutul

Încălzit de soarele ce mângâie bolți.

Păsări triluiesc, timide repetând cântecul

Ce se ascunsese dincolo de albii colți.

 

Încă nu-i verde, nici zgomot pe câmpurile negre,

Ci doar murmur și zâmbete cu planuri.

Ici colo aleargă copiii, părinții stau de veghe,

Vorbind mândri despre auritele lanuri.

 

Pâraie-nvolburate plimbă gâşte şi stârci,

Pescuind prin ochiuri de apă dezgheţată.

Boboceii de salcie parcă se ascund de hârci,

Neştiind dacă-i vremea ca ei să se vadă.

 

Vântul călduţ fionează brazii străjeri,

Plecându-se-n metanie către altar.

O boabă de rugăciune pentru ziua de ieri

Cere şi pentru azi pace şi grâu în cântar.

 

Satul meu vesel îşi scutură vestonul

Şi rupe din pâine hrană pentru câini,

Priveşte spre lume împingând cu bastonul

În reavănul brazdei plămădită de mâini.

De la același autor

Ultimele din categorie