Litia a apărut în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe, ca răspuns la nevoia poporului de a invoca mila lui Dumnezeu. Înconjurat şi pe apă, şi pe uscat de numeroşi invadatori, poporul Constantinopolului a scos în procesiune icoanele Maicii Domnului şi Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci – aceste procesiuni fiind primele manifestări cu caracter de litanie.

Preluată în practica Bisericii, litia a păstrat caracterul de invocare a milei lui Dumnezeu, aşa cum observăm până astăzi din cuprinzătoarea ectenie. În acest sens, la slujba litiei ne rugăm pentru ţară, conducătorii ei, pentru fraţii noştri şi pentru „tot sufletul necăjit şi întristat”. Din acest considerent, credincioşii îi pot pomeni în rugăciune pe cei dragi, alăturând rugăciunea lor la rugăciunea clerului slujitor. Chiar dacă în cărţile de cult nu se prevede citirea pomelnicelor la slujba litiei, în practică, după ectenia litiei, preoţii citesc în taină pomelnicele scrise de către credincioşi.