Aspecte introductive

Între puținele pilde pe care Hristos le prezintă și tâlcuiește pentru un public, ce-i drept, restrâns, se numără și cea la care Biserica ne îndeamnă să medităm în duminica a 21-a după Rusalii. Contextul narațiunii este unul cu care auditoriul este familiar. Țarina. Actul care se găsește în centrul comparației e și unul pe care, la acea vreme, îl experimentaseră probabil, aproape toți. Semănatul. 

Semănătorul

În ipostaza propovăduirii, Hristos se aseamănă celui care aruncă sămânța. Locul îl reprezintă sufletul omului. Există diferite categorii de ascultători. Unii pot să primească într-un fel cuvântul și să-l facă să rodească, alții într-altul. Mesajul se transmite la fel tuturor. Emițătorul e același. Diferă receptorii. 

Din păcate, în ciuda simplității mesajului și a semnificației, rămâne neînțeleasă. Ucenicii sunt cei dintâi care țin să evidențieze acest fapt. Să arate că nu au reușit să pătrundă dincolo de sensul aparent al povestirii. Ori că, sunt cel puțin nesiguri cu privire la însemnătatea ei. Ca atare, Învățătorul e chemat să tâlcuiască cele rostite. Explicația e destinată unui public restrâns, nu tuturor. Ca atare, pornind de la termenii cheie, Fiul se explică. Sămânța e cuvântul lui Dumnezeu. Pământul de lângă drum e reprezentat de oamenii care aud, dar nu reușesc să asimileze cele primite. Lucrarea vrăjmașului e atât de puternică, încât pierd imediat tot ceea ce ar fi putut rodi în inima lor. Asemănători le sunt cei definiți prin sintagma de sol pietros. Aici, cuvântul nu poate prinde rădăcină. La vreme de încercare, credința lor dispare. Inconsecvența este cea care-i definește mai mult decât orice altceva. Confortul propriu e singurul aspect care contează. Spinii sunt grijile lumii. Gheara pe care pot ei să o înfigă în orice suflet lasă urme adânci. Urmările ei se resimt la mult timp distanță. Uneori, ambalaje reușite sub aspect estetic vin să mascheze pericolul pe care îl reprezintă ele. Bogăția, supralicitată sub aspectul relavanței, poate fi una dintre ele. Alteori, feluritele probleme care vin să-și pună amprenta asupra vieții cotidiene nu lasă omului posibilitatea să mai respire și cu sufletul. Îl sufocă, condamnându-l la o existență strict telurică. Îl fac să-și piardă calitatea exprimată prin termenul grecesc care definește umanul, căci „antropos” s-ar traduce prin „cel care privește în sus”.

În loc de concluzii

Cu siguranță, pericopa din această duminică se înscrie în șirul celor cu mesaj peren. Acest lucru explică de ce, în decursul veacurilor, a beneficiat de atât de multă atenție din partea exegeților. Pentru noi, creștinii secolului XXI e un îndemn la introspecție. Atunci când adăstăm asupra ei suntem invitați să vedem întâi și-ntâi cu ce fel de sol ne identificăm. Suntem noi pământul cel bun, ori putem fi clasificați în rândul acelor țărâni neroditoare? Socotesc că, dacă ne cercetăm cu sinceritate, vom găsi tot mereu câte ceva de îmbunătățit. Așa cum o gospodină sârguincioasă are mereu câte o buruiană de smuls, spre a asigura plantelor necesare alimentației să se dezvolte corespunzător. Aidoma ei, suntem și noi chemați să lăsăm ca aspecte precum grijile lumii, pietrele ispitelor, ori te miri ce alte lucruri, să fie scoase din sufletul nostru, spre a asigura cuvântului lui Dumnezeu locul necesar rodirii depline. Îndrăzniți!