Miezonoptica sau „slujba de la miezul nopţii” este expresia râvnei duhovniceşti a monahilor din primele veacuri creştine care săvârşeau slujbe de laudă, slăvire şi mulțmire lui Dumnezeu, la miezul nopţii.

Noi, cei care trăim, mai avem posibilitatea de a ne mântui, însă cei adormiţi întru Domnul, care ne-au iubit şi ne-au fost aproape nu-şi mai pot îmbunătăţi singuri starea în care se află, de aceea ajutorul nostru este foarte important. Rugăciunea noastră şi parastasele pentru cei adormiţi sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de Judecata de Apoi.

Miezonoptica aduce aminte credincioşilor şi de rugăciunea Mântuitorului din Grădina Ghetsimani, care culminează cu prinderea Sa şi moartea martirică pentru păcatele noastre.

Dacă din iubire nemărginită pentru omul decăzut, Iisus se jertfeşte pe Cruce pentru mântuirea noastră, iubirea şi credinţa în cuvântul Domnului să formeze temelia rugăciunilor noastre pentru cei morți care au adormit în nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice.

Aşadar, Miezonoptica este simbolul morţii în Hristos, al întunericului acestei vieţi şi al privegherii noastre în noaptea lumii pentru a primi treji Răsăritul răsăriturilor, adică Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.