Prin Taina Hirotoniei se stabilesc în Biserică diferitele slujiri, adică sunt atribuite unor membri ai Bisericii funcții pe care nu le pot împlini prin ei înșiși, nici printr-o simplă alegere a lor de către obștea bisericească, nici printr-o simplă decizie ierarhică. Ca și pentru celelalte Taine, este vorba aici despre un har anume, conferit de Dumnezeu, în Biserică, unei persoane, printr-un ritual sacramental.

Ca în toate celelalte Taine, harul îl dă Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunea sfințitului slujitor, care are formă de epicleză, adică de invocare a Sfântului Duh. Ritualul actual al Hirotoniei Îl înfățișează în repetate rânduri pe Duhul Sfânt ca săvârșitor al Tainei.

Unul dintre punctele principale al hirotoniei, în toate cele trei trepte ierarhice (episcop, preot, diacon), îl reprezintă rugăciunea de investire sub formă de epicleză a candidatului, ce are loc în Sfântul Altar, în timp ce săvârșitorul își pune mâinile pe cel adus spre hirotonire: „Dumnezeiescul har, Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește (pentru episcop) prohirisește pe prea iubitul de Dumnezeu preacuviosul preot (N), episcop al de Dumnezeu păzitei Episcopii (N) / (pentru preot) rânduiește pe precucernicul diacon (N) în preot / (pentru diacon) rânduiește pe preacucernicul ipodiacon (N) în diacon / să ne rugăm, dar, pentru acesta, ca să vină peste el harul întru tot Sfântului Duh”.

Celelalte rugăciuni care se citesc după aceasta au și ele o însemnătate deosebită, arătând misiunea și slujirea la care candidații au fost chemați și indicând principalele prerogative pe care aceștia trebuie să le împlinească. Astfel, în cea de-a doua rugăciune citită pentru candidatul la episcopie, slujitorul se roagă ca Dumnezeu să-l facă următor al Păstorului Celui Adevărat, insistând asupra laturii învățătorești a slujirii episcopale. Din rugăciunile adresate pentru hirotonia preoților reiese faptul că doar cu ajutorul harului Sfântului Duh va izbuti preotul să-și împlinească toate slujirile sale preoțești, iar în ceea ce-l privește pe viitorul diacon, rugăciunile cer adăugirea virtuților fără de care nu-și poate împlini slujirea sa.

Toate aceste rugăciuni, împreună cu punerea mâinilor pe capetele candidaților, constituie nucleul Sfintei Taine a Hirotoniei. Practica punerii mâinilor pentru hirotonia preoților și a diaconilor are temei apostolic și este adeverită de Sfânta Scriptură (I Timotei 4, 14; Faptele Apostolilor 13, 2-3). Severin de Gabala o tâlcuiește astfel: „De ce pe cap? Pentru că Apostolii au fost hirotoniți învățători a toată lumea; și hirotonirea se face numaidecât pe cap. Limbile cele de foc care au șezut peste capetele lor sunt semnul hirotonirii lor. Și, după cum cere obiceiul, cu adevărat pe cap se face hirotonirea până în ziua de azi”.

Alte elemente interesante din rânduiala Hirotoniei sunt cele trei tropare care se intonează în timp ce candidații săvârșesc „dansul liturgic” din jurul Sfintei Mese, ce sunt împrumutate de la Taina Cununiei și interpretate într-o altă ordine („Sfinților mucenici...”; „Slavă Ție, Hristoase...”; „Isaie, dănțuiește”). Preoția este cu adevărat o cununie cu Biserica locală în care cel hirotonit își va săvârși slujirea preoțească. După cum soții sunt datori să se jertfească unul pentru altul, tot așa preotul este dator să se jertfească pentru biserica și credincioșii săi. Jertfa aceasta se înrudește cu mucenicia, pentru că trebuie să mărturisească, prin însăși viața sa, credința cea adevărată, murind sieși prin nevoințele pe care le cere mărturisirea ei.

(Jean-Claude Larchet, Viața sacramentală, Editura Basilica, București, 2015, pp. 457-465)