În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus fariseii și saducheii și ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roșu. Dar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roșu-posomorât. Fățarnicilor, fața cerului știți s-o judecați, dar semnele vremilor nu puteți! Neam viclean și preadesfânat cere semn, și semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Și, lăsându-i, a plecat. Atunci, venind ucenicii pe celălalt țărm, au uitat să ia pâini. Iar Iisus le-a zis: Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. (Matei 16, 1-6) (Luni în săptămâna a opta după Rusalii)

Deseori societatea se află în fața unui om deosebit, care spune cuvinte cu totul ieșite din comun, care propune schimbarea vieții, care el însuși prin viața sa probează ceea ce spune, însă toate acestea nu sunt suficiente pentru a convinge și a produce schimbarea. Cum se poate întâmpla așa ceva și mai ales de ce? La această întrebare se referă textul scurt al Evangheliei din lunea a opta după Rusalii.

Fiindcă sufletul omului tinde în mod natural spre cele duhovnicești, spre Creatorul său, chiar și atunci când se află în cele mai mari păcate, se întâmplă uneori ca să fie dispuși la schimbare tocmai cei căzuți în grele patimi. Acest lucru se întâmplă fiindcă ura nu e altceva decât o iubire îndreptată greșit, iar viciul e și el iubire, dar nu către Dumnezeu, ci către un obiect devenit idol. Omul pătimaș nu e neapărat necredincios, ci mai adesea credința lui se îndreaptă unde nu trebuie. Duhul său suspină și conștiința tresare, deși rațiunea căzută îndeamnă în continuare la păcate. Dar dacă vine cineva care îl scoate printr-un cuvânt, printr-un gest, din starea aceea, omul are șansa de a se schimba cu totul. Sunt zeci de exemple în viețile sfinților, în care aflăm de întoarceri spectaculoase. Sfânta Maria Egipteanca și istoria pocăinței sale constituie unul dintre cele mai bune exemple în acest sens. Prin contrast, persoanele cele mai dificil de schimbat sunt acelea care posedă cunoștințe multe, dar pe lângă acestea, mai și sunt conștienți de valoarea lor. Poate prea conștienți și prea convinși că le știu pe toate. Așa se întâmplă în pilda fiului risipitor, când acest tânăr plecat de acasă, trecut prin păcate și patimi se întoarce într-un final, în timp ce fratele său cuminte, care n-a părăsit căminul părintesc, se împietrește în ură și formalism.

După acest tipar, Sfântul Evanghelist Matei, la începutul celui de-al șaisprezecelea capitol al Evangheliei sale, povestește despre nemulțumirea fariseilor și saducheilor, credincioșii practicanți care știau legea pe de rost, care practicau posturile, ritualurile, jertfele și toate celelalte „ca la carte”. Tocmai lor nu le erau suficiente cuvintele lui Iisus și cereau de la El semn din cer: voiau ca Mesia să le dea o mărturie clară, să Se arate că e Mesia. Un prooroc, un sfânt care să nu facă minuni, ce prooroc e acela? Și slavă Domnului, chiar este vădit că Hristos săvârșise deja atâtea vindecări, învieri din morți, exorcizări, câte și mai câte. Dar pentru ochii celor care nu vor să vadă, nu era încă de ajuns. Tocmai de aceea Iisus refuză să Se facă pe Sine însuși asemenea unui scamator sau magician. Le reproșează că știu să interpreteze semnele meteorologice de pe cer, deși semnele importante pentru mântuire, semnele vremurilor, nu le pot interpreta. Altfel spus, le arată că nu sunt chiar așa buni cunoscători ai legilor precum se pretind. Domnul le mai spune că lor le dă semnul lui Iona. Pentru unul care cunoștea bine Scripturile, putea fi relativ de înțeles că semnul lui Iona se referă la o moarte și o înviere, la pocăința care schimbă destinul pecetluit și voia aparent de neclintit a lui Dumnezeu. Despre aceasta se vorbește în profeția lui Iona – că Dumnezeu Se milostivește de toți cei care se pocăiesc și nu Se oprește numai la neamul lui Israel, ci are milă de toată creația Sa. Și că profetul e mesagerul lui Dumnezeu și nu un clarvăzător preocupat de propria sa imagine, atent să nu se facă de rușine în previziunile sale.

Deseori ne aflăm în situația că fie chiar noi, fie apropiați de-ai noștri, ajungem la îndoială și spunem: dacă nu se întâmplă așa sau așa, înseamnă că Dumnezeu nu există. Cu alte cuvinte, Îl ispitim pe Dumnezeu să Se manifeste, Îi poruncim să facă după voia noastră, în loc să fie invers. Și atunci nu e de mirare că Domnul poate să răspundă la fel ca și fariseilor de aici: ne lasă și pleacă, Se duce pe alt țărm, la alții care sunt pregătiți să asculte cuvântul, chiar dacă sunt considerați de noi drept neînvățați, neinstruiți. Dumnezeu caută și la mintea și cunoașterea omului, dar mai ales la inima lui. Fiindcă mintea poate să ne ducă în eroare, în timp ce inima ne deschide către adevărata cunoaștere a celor sfinte.