Născută în Roma cea veche, copila a fost învățată dreapta credință de către tatăl ei care, deși lucrase pentru împărat, în taină Îi slujea lui Dumnezeu. Crescând cu dor de cele sfinte, Tatiana a refuzat să fie mireasa unui om și să se îndulcească de bucuriile lumii acesteia, logodindu-se cu Domnul. Iubea mult rugăciunea și postul, încât se asemăna unui înger și, pentru curăția și înțelepciunea ei, a fost aleasă diaconiță a Bisericii din Roma. Fiind atunci împărat Alexandru Sever, în vârstă de numai 16 ani, lăsase cârmuirea cetății în mâinile dregătorilor săi care, slujitori la idoli fiind, îi urau și îi prigoneau pe creștini, chinuindu-i și omorându-i. Așa a fost prinsă și Sfânta Tatiana, cu gândul că o vor face să se închine idolilor și să renunțe la iubirea ei pentru Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat apoi a fost însă un chin mai degrabă pentru ei, decât pentru sfântă, căci îngerii care o înconjurau îi băteau în chip nevăzut pe dregători, unii dintre ei murind, iar alții ajungând să creadă în Hristos și să moară pentru El. Tânăra reușise, prin rugăciuni, să zdrobească trei zei, pe Apolon, Artemiza și Jupiter, templele lor fiind distruse de cutremur și fulgere, iar duhurile cele necurate din zei fiind izgonite. Pe Sfânta Tatiana au încercat în fel și chip să o omoare, au bătut-o fără milă, i-au scos ochii, i-au tăiat trupul, au aruncat-o unui leu înfricoșător, dar din rănile ei curgea lapte și izvora din ea un miros de bună mireasmă, iar Domnul o făcea iarăși sănătoasă și mai frumoasă, de la o zi la alta.

Crezând că este o vrăjitoare, slujitorii împăratului i-au tuns părul, dar văzând că puterea ei nu stă în această podoabă și rămânând fără idei prin care să o poată tortura până la moarte, au decis să îi taie capul cu sabia. Nu doar Sfânta Tatiana a primit cununa mucenicească, ci și tatăl ei, cel care o învățase din dumnezeieștile cărți, trecând amândoi la viața cea veșnică după care râvniseră atât de mult.