De mai bine de trei secole și jumătate, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă unul dintre cele mai importante repere spirituale ale Moldovei. Așezate la Iași în anul 1641, acestea au rămas, cu foarte puține excepții, în Catedrala Mitropolitană, devenind pentru generații întregi un simbol al credinței, al speranței și al ocrotirii.

Există, însă, momente în istorie când sfintele moaște au părăsit Iașul și au ajuns în mijlocul comunităților. Două dintre aceste situații, petrecute la peste șapte decenii distanță, sunt deosebit de importante: procesiunea din 1947 și cea din 2020. Deși despărțite de un context istoric complet diferit, cele două evenimente au avut un punct comun: au apărut în perioade de criză, când oamenii aveau nevoie de speranță și de sprijin sufletesc.

1947 – Sfânta Parascheva în Moldova lovită de foamete

România anului 1947 se afla într-o situație dramatică. Războiul lăsase în urmă distrugeri importante, iar Moldova era afectată de secetă, lipsuri și foamete. Într-un asemenea climat, Biserica a organizat o amplă procesiune cu moaștele Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei.

Inițiativa a fost coordonată de Arhimandritul Teoctist Arăpașu, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Începând din primăvara anului 1947, racla a fost purtată prin numeroase localități din Moldova, ajungând în zone din actualele județe Iași, Vaslui, Bacău, Neamț și Suceava.

Procesiunea nu a fost doar o deplasare ceremonială. În localitățile traversate se organizau slujbe, rugăciuni, privegheri și Sfinte Liturghii, iar oamenii veneau să se închine și să ceară ajutorul Sfintei. În multe locuri, racla era întâmpinată de preoți, autorități locale și comunități întregi.

Un aspect mai puțin cunoscut este dimensiunea socială a acestei călătorii. Odată cu rugăciunea, au existat și numeroase acte de milostenie. O parte dintre banii adunați în timpul procesiunii au fost folosiți pentru sprijinirea oamenilor aflați în nevoie, inclusiv a orfanilor de război și a unor comunități care aveau nevoie să-și repare bisericile.

Traseul a inclus orașe, sate și mănăstiri importante ale Moldovei, printre care Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Mănăstirea Neamț, Agapia, Văratec, Baia, Fălticeni, Rădășeni, Mălini și Slatina. Procesiunea s-a desfășurat în mai multe etape, pe parcursul lunilor mai-iunie și august 1947.

Pentru oamenii care au trăit acel moment, evenimentul a rămas o amintire puternică. Mărturiile vremii vorbesc despre ploi care ar fi venit după trecerea raclei și despre bucuria oamenilor care vedeau în aceste întâmplări un răspuns la rugăciunile lor. Dincolo de interpretarea fiecăruia, un lucru este cert: procesiunea a reprezentat pentru comunitățile afectate de foamete un moment de solidaritate și speranță.

După încheierea călătoriei, racla Sfintei Parascheva s-a întors la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a fost așezată din nou la locul său.

2020 – Sfânta Parascheva în vremea pandemiei

La mai bine de 70 de ani distanță, istoria avea să consemneze o nouă ieșire a moaștelor Sfintei Parascheva din Iași. De această dată, Moldova traversa o altă formă de criză: pandemia de COVID-19.

În primăvara anului 2020, România se afla în stare de urgență, iar deplasările și adunările publice erau puternic restricționate. În acest context, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis organizarea unei procesiuni cu racla Sfintei Parascheva, fără a crea însă adunări de credincioși.

În dimineața zilei de 5 aprilie 2020, racla a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană. Spre deosebire de procesiunea din 1947, de această dată nu era vorba despre un pelerinaj clasic, în care racla să fie așezată în biserici și închinătorii să se apropie de ea. Întregul eveniment a fost conceput astfel încât să respecte regulile sanitare.

Convoiul a parcurs aproape 500 de kilometri prin Moldova, traversând localități din județele Iași, Neamț și Botoșani. Au fost vizitate sau traversate orașe precum Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Botoșani și Hârlău, dar și numeroase mănăstiri și sate.

Un element important al traseului a fost apropierea de spitale. În Piatra Neamț, Botoșani și Iași, convoiul a trecut prin apropierea mai multor unități medicale, inclusiv spitale în care se aflau pacienți infectați cu noul coronavirus. În multe dintre aceste locuri, cadrele medicale au ieșit pentru câteva momente pentru a întâmpina racla.

La mănăstirile Văratec și Agapia, maicile au primit binecuvântarea de la distanță, în timp ce racla a trecut prin fața așezămintelor. În alte localități, oamenii care se aflau întâmplător pe traseu au făcut semnul crucii și s-au închinat de la distanță.

Întregul drum s-a desfășurat în condiții speciale: fără mulțimi, fără opriri îndelungate și cu respectarea măsurilor sanitare. După aproximativ 14 ore, racla a revenit la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Două epoci, aceeași nevoie de speranță

Privite împreună, cele două procesiuni spun ceva important despre rolul pe care credința l-a avut în momentele dificile ale istoriei Moldovei.

În 1947, oamenii se confruntau cu foametea și urmările războiului. În 2020, societatea era afectată de o pandemie și de izolarea impusă pentru protejarea sănătății publice. Situațiile au fost foarte diferite, însă reacția spirituală a avut un punct comun: apropierea simbolică a sfintei de oamenii aflați în suferință.

Dacă în 1947 procesiunea a însemnat rugăciune, întâlnire directă și, în același timp, ajutor material pentru cei nevoiași, în 2020 ea a trebuit să ia o formă cu totul neobișnuită. Sfânta Parascheva nu a mai fost întâmpinată de mulțimi, ci a trecut discret prin orașe și sate, prin fața bisericilor și a spitalelor.

Poate tocmai această diferență face ca cele două evenimente să fie atât de relevante. Ele arată cum o tradiție religioasă se poate adapta realităților unei epoci fără să-și piardă semnificația pentru cei care o trăiesc.

Pentru credincioși, moaștele Sfintei Parascheva nu înseamnă doar o simplă venerare, ci un reper al speranței. Iar cele două procesiuni din 1947 și 2020 rămân mărturii ale unor momente în care oamenii au simțit nevoia ca acest reper spiritual să iasă din zidurile Catedralei și să fie adus mai aproape de comunitățile încercate.

La distanță de mai bine de șapte decenii, imaginea este diferită, dar mesajul rămâne asemănător: în perioade de criză, oamenii caută soluții concrete, dar și sens, solidaritate și speranță.