Sfânta Paraschevi, întărită în credință de îngerul Domnului
Chinurile au continuat, dar sfânta a rămas nevătămată. În cele din urmă, împăratul Antonin a crezut şi s-a botezat creştin, sfânta mai înainte vindecându-l de orbire.
Sfânta cuvioasă muceniţă şi fecioară Parascheva (secolul II, din greacă, cea care se pregăteşte) s-a născut la Roma din părinţi cuviincioşi, care au murit când aceasta avea abia 20 de ani. Atunci ea a împărţit moştenirea la săraci şi s-a dedicat vestirii Evangheliei.
Lucrarea ei s-a făcut cunoscută şi de către împăratul Antonin, idolatru încă pe atunci, care a chemat-o şi a încercat să o aducă la idolatrie. Văzând stăruinţa ei în credinţa lui Hristos, a poruncit să-i pună pe cap o coroană de fier încinsă. Dumnezeu însă a apărat-o şi nu a păţit nimic. Atunci împăratul a trimis-o legată în temniţă, până când va decide ce îi va face. Acolo sfânta se ruga cu lacrimi şi zicea:
– Doamne, sprijină-mă în adevărata credinţă a Ta şi salvează-mă din cursele duşmanului.
Pe când se ruga, la miezul nopţii s-a arătat îngerul Domnului care ţinea în mâinile lui cruce de lumină, trestie, burete şi cunună.
– Bucură-te, Paraschevo, iubitoare de Hristos, i-a zis. Nu-ţi fie frică de chinurile tiranilor, pentru că Domnul Care a pătimit şi S-a urcat pe cruce pentru mântuirea oamenilor, va fi ajutorul tău! Imediat îngerul a dezlegat-o din legături şi s-a făcut nevăzut. Chinurile au continuat, dar sfânta a rămas nevătămată. În cele din urmă, împăratul Antonin a crezut şi s-a botezat creştin, sfânta mai înainte vindecându-l de orbire.
(Ion Andrei Țârlescu, Minuni ale Sfinților Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 73-74)
O notă mare la bacalaureat, datorită Sfântului Efrem cel Nou
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro