Unul dintre cei mai cinstiţi români care au strălucit în pământul Moldovei în secolul XVI este Sfântul Rafail de la Mănăstirea Agapia Veche. Fiind născut în ţinutul Bârladului şi auzind de marele sihastru Eufrosin de la Agapia, a părăsit cele pământeşti şi, urcându-se în munte, i s-a făcut ucenic. Deci, făcându-se călugăr prin mâinile lui, atât de mult a sporit Cuviosul Rafail în rugăciune şi post, încât a ajuns pe dascălul său.

După mai mulţi ani de viaţă pustnicească pe Muntele Scaunele, s-a coborât apoi în schitul întemeiat de Cuviosul Eufrosin. Aici, sporind şi mai mult în dragostea lui Hristos, în privegheri de toată noaptea şi în rugăciuni cu lacrimi, smerindu-se înaintea tuturor prin ascultare, s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul preoţiei şi al facerii de minuni. Căci izgonea duhurile necurate, cunoştea gândurile oamenilor şi vedea dinainte cele viitoare. Era încă neîntrecut dascăl al rugăciunii lui Iisus şi părinte duhovnicesc al tuturor cuvioşilor sihaştri. Deci, săvârşind îngereşte călătoria acestei vieţi şi lăsând în urmă mulţi ucenici, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Apoi, făcându-se unele minuni la mormântul său şi încredinţându-se părinţii că l-a proslăvit Dumnezeu, i-au scos din sicriu trupul întreg şi plin de bună mireasmă şi l-au aşezat în biserică, spre închinarea tuturor.

Auzind de aceasta marele mitropolit al Moldovei, Sfântul Dosoftei, a venit cu tot clerul său şi s-a închinat la moaştele Sfântului Rafail de la Agapia. Iar în anul 1686, când a tipărit Vieţile Sfinţilor la Iaşi, însuşi a mărturisit despre el, zicând: „Dară tocmai şi din rumâni mulţi sunt (sfinţi) care am văzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de la Voroneţ şi Rafail de la Agapia (şi) am sărutat şi sfintele (lor) moştii…”.

Mai târziu, datorită vitregiei vremurilor, s-au îngropat moaştele Sfântului Rafail la un loc tăinuit şi nu s-au mai aflat până în ziua de astăzi. În anul 2008 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 21 iulie.

Sfinte Preacuvioase Părinte Rafail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhim. Ioanichie Bălan – Patericul Românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 225-226)