Sfântul David, la 3 ani, despre Sfântul Ioan Botezătorul: „Iese și umblă, vorbește, îți apare și în somn și atunci când ești treaz”

- Sfântul David, la 3 ani, despre Sfântul Ioan Botezătorul: „Iese și umblă, vorbește, îți apare și în somn și atunci când ești treaz” / Foto: Oana Nechifor
  
  Sfântul David, la 3 ani, despre Sfântul Ioan Botezătorul: „Iese și umblă, vorbește, îți apare și în somn și atunci când ești treaz” / Foto: Oana Nechifor

Ochii copilului străluceau şi toată fața îi era luminată. Dar era nedumerit şi nu înţelegea de ce s-au neliniştit părinţii şi fraţii lui pentru el. „Doar v-am spus că Sfântul loan a fost lângă mine. Nu mă vedeţi că în fiecare zi merg şi stau înaintea lui? Tată, nu l-ai văzut pe Sfântul loan cât de mult mă iubeşte şi cât de mult îl iubesc şi eu?”

În casa sărăcăcioasă a preotului din Gardinița, de cealaltă parte a insulei Eubeea, micul David a crescut înconjurat de dragostea părinţilor lui până la vârsta de trei ani, când în ţinutul acela s-a petrecut ceva minunat, care a tulburat şi pe preot şi pe soţia lui.

Într-o dimineaţă, s-au trezit din somn şi nu l-au mai aflat pe David în patul său. Au ieşit afară şi l-au căutat în grădină, unde obişnuia să meargă. Au mers la biserică, l-au căutat prin vecini şi peste tot unde ar fi putut merge dis-de-dimineată, dar nu l-au găsit nicăieri. La început s-au neliniştit, iar seara, când s-au întors acasă, erau deja cuprinşi de deznădejde. „Nu cumva s-a dus la mare? Nu cumva a căzut undeva?” Astfel de întrebări le treceau prin minte.

Dar, cu toate acestea, ceva le spunea să nu se neliniştească, căci copilul era atât de atent şi de cuminte, încât niciodată nu se îngrijoraseră din pricina lui. A doua zi a aflat tot satul. David a dispărut într-o zi de marţi, iar până joi a aflat tot ţinutul de dispariţia sa şi a fost cuprins de nelinişte. „David, copilul cel sfânt al preotului din Gardinița, a dispărut. A plecat de acasă de marţi dis-de-dimineață.” Preoteasa era la un pas să-şi piardă minţile. În afara satului era o bisericuţă în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.

– Părinte, nu mergem mâine la Biserica Sfântului să facem o Liturghie? Este şi sâmbătă, iar David al nostru îl iubea atât de mult pe Sfântul Ioan! Vom merge şi noi să-l rugăm pe Sfânt pentru copil. Vom chema tot satul şi poate rugăciunea vreunui sfânt va ajunge la tronul lui Dumnezeu, prin mijlocirile Sfântului Ioan Botezătorul.

– Să mergem, a răspuns părintele. Bine te-ai gândit!

A doua zi preotul şi-a luat veşmintele, prescurile şi sfintele vase pentru Sfânta Liturghie şi împreună cu copiii lui a plecat înainte la Biserica Sfântului loan. În urma lui trebuia să vină tot satul. Au ajuns la bisericuţă, care era descuiată. „Cum am lăsat biserica descuiată?”, s-a întrebat preotul. A intrat înăuntru şi ochii i-au căzut pe catapeteasmă. „Doamne, dar ce este aceasta?...” şi-a zis în sine şi a căzut în genunchi plângând.

Preoteasa, până să prindă de veste ce s-a întâmplat, a auzit un copil de al ei strigând cu bucurie: „Mamă, ia te uită! David este în faţa icoanei Sfântului loan cu mâinile încrucişate”. N-au apucat ei să se mire de-ajuns, căci David s-a şi apropiat de ei şi a căzut în braţele tatălui său.

– Ce faci aici, copilul meu?, l-a întrebat tatăl lui. Cum ai ajuns aici? Unde ai fost atâtea zile?

– Cum unde am fost?, a răspuns copilul. Nu mă vedeţi? Sunt în casa Sfântului loan Botezătorul. El însuşi m-a adus aici, după care s-a aşezat la locul lui. Iar eu stau şi îl privesc, bucurându-mă. Nu mă lasă inima să plec de lângă el. Apoi cum aş fi plecat singur, neştiind drumul?

– Dar cum te-a adus? Nu vezi că Sfântul este în icoana lui?

– Voi nu ştiţi. Iese şi umblă, vorbeşte, îţi apare şi în somn şi atunci când eşti treaz.

– Ce sunt aceste cuvinte pe care le spui, copilul meu?

– Sunt nişte cuvinte adevărate. În acea zi, dis-de-dimineață, mi-a apărut în somn şi m-a întrebat: „Vrei să vii în casa mea?”, iar eu i-am răspuns: „Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în biserică în icoana ta”. Atunci mi-a spus: „Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea!” Şi m-am sculat repede şi l-am urmat.

– Dar nu te-ai temut?

– Cum să mă tem, când Sfântul loan era lângă mine şi mă ţinea de mână? Era viu, aşa cum este în icoană. El m-a adus aici, şi când am ajuns în faţa icoanei lui, a intrat în ea. Apoi mi-a spus: „Sâmbătă va veni tatăl tău şi va săvârşi aici Sfânta Liturghie”. De aceea nu m-am întors acasă, pentru că vă aşteptam pe voi. Are un chip atât de dulce şi de dragostea lui mi s-a umplut inima.

Ochii copilului străluceau şi toată fața îi era luminată. Dar era nedumerit şi nu înţelegea de ce s-au neliniştit părinţii şi fraţii lui pentru el.

– Doar v-am spus că Sfântul loan a fost lângă mine. Nu mă vedeţi că în fiecare zi merg şi stau înaintea lui? Tată, nu l-ai văzut pe Sfântul loan cât de mult mă iubeşte şi cât de mult îl iubesc şi eu?

Vorbea ca un om mare, ca unul care era iluminat de sus şi spunea cuvinte care pentru vârsta lui nu cred că îi erau cunoscute. Gândirea lui era ca cea a unui om matur.

S-a săvârşit Sfânta Liturghie cu întreg satul, într-o atmosferă de mare evlavie. Iar din ziua aceea, toți îl urmăreau pe copil cu alți ochi. „Oare ce va fi cu acest copil? Ce drum va urma?”, se întrebau cu toţii.

(Cuviosul David „Bătrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 19-22)