Scrierea cea mai timpurie cu privire la viața sa este Vita et passio Sancti Haimhrammi Martyri scrisă de episcopul Arbeo de Freising, în jurul anului 770, la cererea Sfântului Virgil, episcopul Salzburgului. Potrivit acesteia, cel al cărui nume s-ar traduce prin „corb al casei” s-a născut la începutul sec. al VII-lea în Poitiers, în Aquitania (Franţa), fiind de neam germanic. Este descris ca fiind frumos la față și înalt, evlavios, bun orator și iubitor de cele sfinte, ajungând pentru scurt timp episcop al acestei cetăți cunoscute creștinătății pentru un alt mare episcop al ei, Ilarie, unul dintre cei mai fervenți apărători ai dogmei Sfintei Treimi. 

Episcopul Emmeram zilnic citea, sau mai bine zis, recita întreaga Psaltire – fiindcă o știa pe de rost – și săvârșea Sfânta Liturghie, cutreierând mereu orașele și satele eparhia sa și tâlcuind Evanghelia tuturor, nefăcând diferențe între clasele sociale. Era milostiv și adesea se întorcea din călătoriile sale misionare doar cu haina de pe el. 

După o vreme, dorind să propovăduiască pe Hristos printre popoarele încă necreștinate, a călătorit de-a lungul Dunării, ajungând prin anul 649 la Regensburg, la curtea ducelui Theodo I al Bavariei (640-680), voind ca de aici să meargă mai departe în ținuturile locuite de avari. Cu îngăduinţa acestuia, episcopul Emmeram însă a rămas să propovăduiască în ținuturile din apropiere, convertind la creștinism pe mulți localnici încă păgâni și zăbovind în cetate numai iarna. 

La trei ani de la sosirea sa în Bavaria, fiica ducelui Theodo, numită Uta, a rămas însărcinată în urma unei relații cu Sigipaldus, fiul unui slujitor. Descoperită, ea l-a acuzat pe Emmeram că ar fi tatăl viitorului copil. Aceasta s-a întâmplat pe când sfântul tocmai se pornise într-o călătorie către Roma, iar Lantpert (sau Landfried), unul din fiii lui Theodo alergând din urmă l-a prins pe episcop în satul Isinisca (azi Kleinheldendorf, la sud-est de München) şi legându-l de o scară a început să îl mutileze tăindu-i degetele, scoțându-i ochii, iar apoi rând pe rând membrele, iar într-un final tăindu-i capul. Acolo l-au găsit ucenicii lui şi i-au îngropat trupul în orașul Aschheim, situat în apropiere. Potrivit unei scrieri mai târzii, ucenicii Vitalis și Wolflete l-ar fi găsit încă în viață pe sfânt și au încercat să îl transporte până în Aschheim, însă sfântul a murit pe drum, în satul Feldkirchen. Potrivit tradiției, Sfântul Emmeram a suferit martiriul la 22 septembrie 652.

Cinstirea

Curând au început să se petreacă minuni la mormântul sfântului Emmeram, iar localnicii au început să creadă că ierarhul murise nevinovat. În cele din urmă ducele Theodo a descoperit nelegiuirea propriei fiice și știindu-se vărsător al sângelui unui om sfânt, pocăindu-se, a dezgropat moaştele pentru a le aduce în capitala sa. Potrivit legendei, cu această ocazie a plouat fără încetare timp de 40 de zile, așa încât sicriul a fost adus cu pluta pe râul Isar, fiind așezat în biserica „Sfântul Gheorghe” din Regensburg. Pe locul acesteia, în 780, episcopul local Gaubald a ridicat o mănăstire și o biserică nouă, care poartă până azi numele ierarhului martir. După incendiul devastator al bisericii (1642) moaștele au fost scoase de sub altar, fiind așezate într-un relicvariu nou în 1645. În aceeași biserică reconstuită în stil baroc se găsesc la loc de cinste și moaștele Sfântului Wolfgang, celălalt mare ierarh al Regensburgului (972-994, pomenit la 31 octombrie).

Și la Kleinhelfendorf, pe locul unde sfântul Emmeram a fost martirizat, a fost ridicată o capelă în 1842, iar alte biserici și capele patronate de ierarhul mucenic sunt localizate în toată Bavaria. 

Bibliografie:

Acta Sanctorum Septembriis VI, 452-526

Léon Clugnet, St. Emmeram, în: The Catholic Encyclopedia, Vol. 5, Robert Appleton Company, New York, 1909

Rombaut van Doren, Emmerano (Haimhram), în: Bibliotheca Sanctorum vol. 4, Roma, 1964, pp. 1200-1201

Joachim Schäfer, Emmeram von Regensburg, în:  Ökumenischen Heiligenlexikon - https://www.heiligenlexikon.de/BiographienE/Emmeram.html, accesat 29. 08. 2015