Sfinții Isaachie, Dalmat și Faust – drumul spre sfințenie
Egumen al Mănăstirii Dalmat, sfântul care i-a dat acesteia și numele s-a retras din lume împreună cu fiul său, Faust, pentru a-I sluji Domnului, nevoindu-se aspru și luptând cu duhurile cele viclene.
Ostaș în armata lui Teodosie cel Mare, Sfântul Dalmat a renunțat la viața sa din lume și luând cu el doar un fiu, pe nume Faust, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Isaachie, în cetatea dinaintea Constantinopolului. Alegând calea călugăriei și nevoindu-se în pustie, Sfântul Dalmat a fost numit egumen de către Sfântul Isaachie, cel din urmă cunoscându-și dinainte sfârșitul.
Luând mănăstirea numele de „a lui Dalmat”, a ajuns cunoscută în toată lumea, mai ales pentru asprele nevoințe pe care le alegea sfântul. Postind până la 40 de zile, luptând împotriva diavolilor și a ereziei nestoriene, Sfântul Dalmat a trecut la cele veșnice pe când trăia vremea bătrâneții. Iar fiul lui, Faust, i-a urmat exemplul, numărându-se în ceata sfinților, după viața pustnicească pe care a iubit-o și a trăit-o.
Sfânta Iuliana ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro