Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, evocat la Mănăstirea Radu Vodă de PS Timotei Prahoveanul

Arhiepiscopia Bucureştilor

Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, evocat la Mănăstirea Radu Vodă de PS Timotei Prahoveanul

Astăzi, la Mănăstirea Radu Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evocat personalitatea și lucrarea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, evidențiind legătura acestuia cu Cetatea Bucureștilor și contribuțiile sale majore la viața bisericească și culturală a României.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, l-a evocat luni, prin rugăciune și cuvânt, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, pe Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, despre care a amintit că este legat și de Cetatea Bucureștilor.

Astfel, sfântul ierarh a fost egumen la Mănăstirea Sărindar, situată cândva pe locul actual al Cercului Militar din Capitală, a fost profesor la Gimnaziul „Gheorghe Șincai” și la Liceul „Matei Basarab” și a condus, ca director, timp de un an, Seminarul Central

„Erau vremuri de profunde schimbări, îndată după Unirea Principatelor, când slujirea sa a fost încununată cu largi aprecieri și cu hirotonia, pentru câteva luni, ca arhiereu în Cetatea Bucureștilor, purtând titulatura de Episcop al Mirelor”, a menționat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Părintele episcop-vicar a amintit cele mai importante momente din arhipăstorirea sfântului ca mitropolit la Iași: renovarea și finalizarea Catedralei Mitropolitane, începute de predecesorul său, în perimetrul căreia începuseră să crească copaci, mutarea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva în noua catedrală și într-o nouă raclă de argint, precum și înființarea primului cor mixt din Biserica noastră, sub bagheta renumitului muzician, compozitor și dirijor Gavriil Musicescu.

Criticat că strică rânduiala, permițând femeilor să cânte în biserică, sfântul le-a transmis criticilor: „Fățarnicilor, sunteți împotriva femeilor care cântă în biserică. Dar nu ele au venit primele la mormânt, în dimineața Învierii, când bărbații stăteau închiși în casă, de frica iudeilor?”

„Mitropolitul a întâmpinat astfel de situații pentru a se împlini cuvintele Mântuitorului: «Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni»”, a subliniat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Ierarhul a amintit că sfântul, donându-și Academiei cărțile și documentele rare, „este unul dintre marii ctitori ai Bibliotecii Academiei Române, știind că acolo aceste cărți și documente vor fi păstrate în condiții optime”.

„A murit la 26 ianuarie 1900 și a fost îngropat lângă Catedrala Mitropolitană din Iași, în partea dreaptă, undeva chiar în dreptul locului unde au fost așezate moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva”, a mai relatat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

„Dar, cu ceva timp înainte, după ce a terminat lucrările de reparație ale Catedralei Mitropolitane, l-a adus de la Mănăstirea Slatina pe Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei, care se îngropase și el sub streașina bisericii de la Slatina, spunând ucenicilor săi: «Să mă îngropați aici, pentru ca ploile, venind, să-mi spele numele și păcatele. Dar va veni într-o zi un mitropolit care mă va scoate din mormântul de la Slatina și mă va duce în Catedrala pe care eu am început-o».”

Preasfinția Sa a mai amintit că, asemenea Mitropolitului Veniamin Costachi, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv a fost și el înmormântat sub streașina Catedralei Mitropolitane din Iași, afirmând că într-o zi îl vor scoate de acolo și îl vor duce în Catedrală.

„Și a venit această zi îndată după 1990, când slujitorii Catedralei Mitropolitane din Iași au umblat la mormântul lui și au văzut osemintele și felul în care fusese îngropat: era atunci rânduiala ca ierarhii să fie îngropați în tron, într-un scaun, și nu în sicriu, așa cum am găsit și eu, dimpreună cu ceilalți părinți, atunci când am umblat la mormântul lui, osemintele marelui mitropolit”, a relatat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

În anul 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Mitropolitului Iosif Naniescu, dându-i numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv. În anul 2018 a avut loc proclamarea solemnă a canonizării sale, la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: