Plăcutul lui Dumnezeu Paulin era de neam din părțile Acvitaniei; în viața mirenească a fost unul dintre sfetnicii senatori ai Romei, dreptcredincios și temător de Dumnezeu, având ca soție pe Terasia, asemenea lui în credință și în faptele bune. Neavând copii firești, luau copii săraci și pe aceia în loc de fii avându-i, îngrijeau de dânșii, hrănindu-i și frica lui Dumnezeu învățându-i; apoi au sporit din zi în zi în toate faptele bune, făcând multe milostenii la săraci, pe urmă și singuri au voit să fie săraci pentru Dumnezeu.

Vânzând averile lor cele mari și pe toate împărțindu-le celor ce aveau trebuință, viețuiau în sărăcia cea de bunăvoie, ca unii din săraci, spre dumnezeiasca purtare de grijă punându-și nădejdea. Deci, sărăcind ei acum cu totul, a venit un sărac cerând milostenie și nu aveau la dânșii mai mult decât o pâine; atunci a poruncit fericitul Paulin soției sale ca și pe cea mai de pe urmă pâine s-o dea săracului. „Se va îngriji – zicea dânsul – Dumnezeu de noi; iar noi să nu cruțăm a da celui ce ne cere pentru Dumnezeu.”

Terasia, însă, nu a dat-o, ci a ținut-o pentru a sa trebuință, fiindcă nu avea ce să pună înainte la masa lor într-acea zi. Și iată, a intrat la fericitul Paulin un trimis de la un oarecare prieten al său bogat, spunându-i că i se trimit de la dânsul, pe mare, o mulțime de bucate; dar o corabie ce era mai pe urmă cu bucate s-a scufundat și a pierit în adâncul mării. Aceasta auzind-o Paulin, a zis către soția sa: „Vezi că, de ai fi dat săracului pâinea cea mai de pe urmă, nu s-ar fi cufundat în mare cea mai de pe urmă corabie cu bucate; căci pentru zgârcenie, averile multora le pierde Dumnezeu.”

Apoi, cu averile, pierzând și slava lumească și toată deșertăciunea lumii acesteia, au ieșit din Roma în părțile Campaniei, fiindcă își lăsaseră acolo puțină avere pentru hrana lor; și în cetatea ce se numea Nola viețuiau lângă mormântul Sfântului Mucenic Felix, slujind Domnului și de lume tăinuindu-se; dar nu putea să se tăinuiască mult timp fapta cea bună a lui Paulin și, pentru aceea, a fost luat cu sila la scaunul Bisericii Nolei și, fără de voie, a primit vrednicia episcopiei; deci, povățuia turma sa cu sfințenie și cu dreptate, ca un credincios ocârmuitor înțelept, pe care l-a pus Domnul peste slugile Sale; pentru că-i hrănea pe ei nu numai cu hrană sufletească, învățându-i pe fiecare, povățuindu-i la calea adevărului, ci și de hrana trupească și de toate trebuințele oilor sale cuvântătoare se îngrijea; pe săraci și pe scăpătați, pe sărmani și pe văduve hrănindu-i și îmbrăcându-i, și pe cei robiți răscumpărându-i pentru libertate.

În anii aceia s-a făcut, prin voința lui Dumnezeu, năvălirea vandalilor asupra pământului Italiei, pe care prădându-l de tot, au venit și în părțile Campaniei, unde este cetatea Nola, și acolo, multe cetăți și sate pustind, au venit și în eparhia lui Paulin, unde au prădat mulțime de popor și în țara lor l-au dus pe mare în Africa. Într-acea vreme, fericitul Paulin, episcopul, pe toate cele ce le-a avut în episcopie le-a împărțit spre răscumpărarea celor robiți și spre hrana celor ce sărăciseră de năvălirea barbarilor, și acum nu-i rămăsese lui nimic. Ostașii vandalilor fiind cumpliți și fără de omenie, chinuiau pe creștini ca să spună comorile cele ascunse în pământ. Sfântul Paulin pătimea cu inima împreună cu ei, strigând către Dumnezeu: „Doamne, fă ca pe mine pentru aur și argint să mă chinuiască, că Tu știi unde am ascuns bogăția mea, adică în mâna robilor Tăi, a săracilor și a scăpătaților.” 

Odată a venit la dânsul o văduvă săracă, plângând: „Fiul meu este robit de vandali și aud despre dânsul că se află în Africa, la ginerele lui Riga, împăratul vandalilor; deci, mă rog sfinției tale pentru el, singura nădejde a hranei mele și toiagul bătrâneților.” Iar omul lui Dumnezeu, cu toată sârguința căutând de va afla ceva ca să dea celei ce cerea și neaflând nimic, a zis către văduva cea săracă: „Femeie, nu am nicidecum ce să-ți dau, fără numai pe mine singur să mă iei, că iată, întru a ta stăpânire mă dau ca un rob; deci, să mă vinzi pe mine și să-ți răscumperi fiul sau pe mine în robie să mă dai pentru fiul tău.”

Ea, auzind acestea din gura unui astfel de bărbat, socotea că aceasta este batjocură mai mult decât milă; dar acest sfânt a încredințat-o pe femeie că nu batjocură, ci adevărul grăiește; și a sfătuit-o ca, crezând cele grăite, să nu se înfricoșeze luând pe episcop în robie pentru libertatea fiului ei.

Deci, au mers amândoi în Africa și, mergând la vandali, stăteau la poarta boierului, ginerele împăratului, la care era fiul acelei văduve; și, ieșind boierul din casă, văduva a căzut înaintea lui, rugându-l cu plângere ca să elibereze pe fiul ei. Iar bărbatul acela, fiind mândru, nu numai că n-a voit să-l elibereze pe fiul ei, dar nici să-i asculte cererea. Atunci văduva, arătând pe slujitorul lui Dumnezeu, Paulin, a zis: „Iată, pe omul acesta îl dau în locul fiului, numai să faci milă să-l eliberezi pe fiul meu, căci unul născut îmi este.”

Iar el, cu fața blândă căutând spre om, l-a întrebat, zicând: „Ce meșteșug știi?” Răspuns-a lui Sfântul Paulin: „Nu știu niciun fel de meșteșug, fără numai a lucra la grădină; aceasta știu bine.” Acestea auzindu-le boierul s-a bucurat, căci un om ca acela îi trebuia, și a dat pe fiul văduvei, pe care ea luându-l, s-a întors la locul său; iar Sfântul Paulin, rămânând în robie, a luat sub îngrijire grădina și lucra ostenindu-se, iar stăpânul lui a început a veni adeseori în grădină și pentru oarecare lucruri se întreba cu grădinarul său; văzându-l înțelept și cunoscător, vorbea cu el despre toate, apoi de multe ori, lăsându-și casnicii și prietenii săi, se îndulcea de cuvintele aceluia foarte mult.

Într-o zi, stăpânul vorbind cu el, Sfântul Paulin a zis către dânsul în taină: „Păzește-te acolo unde voiești să mergi, căci se cade ție să te îngrijești pentru luarea împărăției vandalului, căci împăratul acesta, socrul tău, va muri deodată de moarte grabnică, iar tu, de te vei duce, apoi altul fără de tine va lua împărăția.” Acestea auzindu-le boierul de la grădinarul său, nicicum n-a tăcut, ci mergând, a spus despre aceea împăratului; căci sfântul îi era foarte credincios lui, de vreme ce mai mult decât pe toți îl iubea. Iar împăratul, îndoindu-se, a zis: „Voi să văd pe bărbatul acela de care spui.” Iar ginerele împăratului a zis: „Acum îi voi porunci ca să-ți aducă la prânz verdețuri din grădină și-l vei vedea pe el.”

Deci, șezând împăratul să prânzească, a intrat la dânsul Paulin, aducând verdețuri la masa împărătească, după porunca stăpânului său, iar împăratul, văzându-l, deodată s-a cutremurat și, chemând pe stăpânul lui, adică pe al său ginere, taina pe care voia s-o ascundă i-a arătat-o lui, zicând: „Sunt adevărate cele ce ai auzit de la omul acela, pentru că în noaptea aceasta am văzut în vis niște boieri șezând pe scaune și făcând judecată asupra mea, dar ședea și acesta în mijlocul lor și cu judecată mi s-a luat toiagul și puterea pe care dintâi o luasem.” Deci, l-a întrebat pe el cine este: „Pentru că eu pe acest bărbat nu-l socotesc să fie vreun om din cei proști, de vreme ce în mare vrednicie l-am văzut pe el.” 

Atunci ginerele împăratului, luând pe fericitul Paulin de o parte, l-a întrebat pe el cine este. Și a răspuns către dânsul omul lui Dumnezeu, zicând: „Robul tău sunt, pe care pentru fiul văduvei m-ai luat.” Iar el cu dinadinsul îl întreba ca să-i spună nu ce este acum, ci ce a fost în țara sa. Și-l sfătuia cu multe jurăminte ca să nu ascundă înaintea lui taina sa, ci să-i arate adevărul. Iar omul lui Dumnezeu, supărându-se și neputând să calce jurămintele, i-a spus despre sine că este episcop; iar stăpânul lui, auzind de aceasta, foarte mult s-a temut și cu smerenie i-a zis: „Cere de la mine ce voiești, astfel încât cu mari daruri să te întorci la pământul tău.” Și a zis către dânsul plăcutul lui Dumnezeu Paulin: „O facere de bine de la tine doresc, pe care poți s-o faci, adică: pe toți cei robiți din țara mea aduși aici să-i eliberezi la locul lor.” 

Îndată, prin sârguința boierului aceluia, prin toată Africa au fost cercetați creștinii cei robiți din pământul Campaniei și i-au adus la Sfântul Paulin. Atunci a fost eliberat cu cinste sfântul păstor cu toate oile păstoriei sale cele cuvântătoare și cu multe alte daruri și cu hrană îndestulătoare; apoi au mers cu corăbiile în țara lor, cu veselie și cu bucurie. Iar nu după multă vreme a murit Riga, împăratul vandalilor, după cum prorocise sfântul; iar în locul lui a luat împărăția ginerele său. Astfel, Sfântul Paulin, vânzându-se pe sine în robie, multe popoare a scos din robie la libertate, urmând lui Hristos Domnul, Cel ce a luat chipul de rob și a izbăvit neamul omenesc din robia diavolului. 

Viețuind Sfântul Paulin, după ieșirea din robia vandalilor, ani îndelungați, iar turma cea încredințată lui ca un păstor bun bine păscând-o, și-a pus sufletul său pentru oi; apoi, dând multe milostenii la frații cei săraci și necruțându-se pe sine, a trecut către Începătorul păstorilor, Hristos, Domnul său, de la care acum însutit primește și viață veșnică moștenește, slăvindu-L pe El în veci. Amin.

(Patericul Sfântului Grigorie Dialogul)