Orfelinatul a fost lucrarea Arhiepiscopului Ioan. Încă de la sosirea sa în Shanghai, în 1934, Vlădica a început să-i primească la el pe copiii orfani și pe cei din familiile sărace. Adesea, aduna copiii de pe stradă, din mahalale, de pe terenurile virane.

Directoarea orfelinatului, M.A. Șahmatov, își amintește că în timpul războiului orfelinatul se afla în lipsuri grele, nu mai avea aproape nimic. Nu mai aveau nimic să le dea de mâncare copiilor, însă Arhiepiscopul aducea alimente mereu și mereu. Într-o zi ea s-a enervat și, arătându-și nemulțumirea într-un mod foarte ferm, i-a spus că orfelinatul avea nevoie măcar de cereale pentru că nu mai aveau cu ce să-i hrănească pe copii la mesele de prânz. Vlădica s-a închis în chilia sa, și o bună bucată de timp directoarea l-a auzit rugându-se și închinându-se. În dimineața următoare, un străin a sunat la ușă; era președintele unei companii de cereale. Acesta a spus că dorește să dăruiască orfelinatului surplusul pe care îl avea - mai mulți saci de făină de ovăz.

După revoluția chineză, orfelinatul a emigrat în Statele Unite. În ceea ce-l privește pe Arhiepiscop, acesta continua să aibă grijă de orfani și de săracii din locurile în care a trăit.

Una dintre fetițele crescute într-un orfelinat îngrijit de Vlădica Ioan în Franța și care acum este preoteasă povestește ce sărbătoare era pentru copii atunci când acesta îi vizita! Cu câtă grijă îi aranjau chilia, cum îi pregăteau patul, deși știau cu toții la orfelinat că Sfântul nu dormea acolo, ci doar ațipea din când în când în timp ce se ruga.

(Foto) Pe urmele Sfântului Ioan Maximovici – Orfelinatul „Sfântul Tihon” din San Francisco