Fiind de loc din Antiohia cea Mare a Siriei, Sfântul Mucenic Nichifor era prieten foarte bun cu un preot, Saprichie. Deși au fost nedespărțiți o vreme și și-au slujit unul altuia, prin frumoasa lor iubire în Domnul, diavolul i-a ispitit, încât dragostea lor a fost răpusă de ură. Și după ce a mai trecut o vreme în care nici nu se mai puteau uita unul la celălalt, Sfântul Mucenic Nichifor și-a dat seama că ceea ce simte el față de preotul Saprichie nu este de la Dumnezeu și i-a părut rău, așa că a rugat pe niște prieteni să îi transmit acestuia că își cere iertare. De trei ori a trimis vorbă, dar Saprichie nici nu voia să audă.

Atunci, Sfântul Nichifor s-a dus chiar el, dorind împăcare, dar nici așa nu a reușit să înmoaie inima preotului. Fiind prigoană în acea vreme în cetate, din porunca împăraților Valerian și Galerie, Saprichie a fost prins de închinătorii la idoli și a fost chinuit rău, pentru a se lepăda de Dumnezeu. Cum acesta a refuzat, a fost condamnat la moarte și, pe când era dus la tăiere, Sfântul Nichifor i-a alergat în cale, cerându-i din nou iertare, de mai multe ori. Dar pentru că inima preotului era atât de împietrită și nu voia să ierte fratelui său, Domnul i-a luat cununa biruinței pe care i-o pregătise și l-a lăsat să se îndepărteze cu totul de El, încât Saprichie a ajuns să slujească zeilor.

Mâhnit peste măsură, Sfântul Nichifor l-a implorat să nu facă acest lucru, dar cum nu l-a putut convinge, a cerut să fie el omorât, în schimb. Și așa a mărturisit Sfântul Nichifor dragostea de Dumnezeu, fiind primit în Cer ca un mucenic.