Cateheza a 16-a

A aceluiași, despre Sfânta și cea de o ființă și de viață începătoare Treime și despre iubire, unire de cuget și iarăși despre Duhul Sfânt

Binecuvintează, părinte,

Frați și părinți, harul lui Dumnezeu cel mântuitor, cel ce ne-a luminat pe noi pe toți cei credincioși prin Întrupare, prin Botez, prin dovedirea semnelor dumnezeiești și prin Înălțare, iarăși a venit la noi astăzi prin venirea Duhului Sfânt, pentru ca, precum atunci prin venirea Fiului Unuia Născut, la fel și acum prin venirea Preasfântului și de viață începătorului lui Duh să-i mântuiască pe cei ce cred. Dar ca să se creadă că firea dumnezeiască și nezidită prin fire este unime, dar Treime prin ipostasuri, pentru aceea Tatăl trimite, Fiul este trimis[1] ca putere a lui Dumnezeu și Înțelepciune a lui Dumnezeu[2] și lucrează ca Dumnezeu și Se întoarce cu slavă ca Dumnezeu la Dumnezeu și trimite iarăși în loc pe Preasfântul Duh ca Dumnezeu și îndumnezeitor, ca lumină din lumină, ca soare din soare, ca foc din foc, ca izvor din adâncul de mare și lucrează cele bineplăcute și egale cu ale Tatălui și Fiului, nu fiindcă fiecare dintre aceștia este alt Dumnezeu și altul și altul, ci așa cum focul și flacăra și lumina sunt o fire în trei nume, și iarăși așa cum soarele și lumina și raza sunt o singură fire cu trei nume, la fel și Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt ca o singură fire în trei caractere se slăvește[3]. Și așa cum focul nu este fără lumină și fără căldură, la fel nici Tatăl nu este fără Fiul și fără Duhul Sfânt[4]. Și așa cum focul și căldura vin din firea focului și nu din altă parte, la fel și Fiul și Duhul sunt părtași și comuni firii părintești. Și așa cum nu există fire a focului mare și mică, la fel nu este mai mic nici unul dintre cele trei ipostasuri ale firii celei nezidite. Așa cum nu se poate opri să nu vină lumină și căldură de la foc, tot așa nici de la Persoana Tatălui nu se pot opri celelalte două. Și iarăși așa cum este cu neputință să nu aibă soarele lumină și rază, la fel este cu neputință să nu aibă Dumnezeu și Tatăl pe Fiul cel de o ființă și pe Mângâietorul Duh[5]. Pentru aceea și Pavel L-a numit pe Fiul strălucire a slavei și chipul ființei[6] Tatălui, iar înțeleptul Solomon odinioară propovăduind pe Duhul Sfânt și pe Înțelepciunea lui Dumnezeu, adică pe Hristos, mai dinainte vestește cu limpezime: Este în ea Duh înțelegător, sfânt, strălucire a luminii celei veșnice și chip al bunătății lui Dumnezeu[7].

Vezi și ia aminte la chipuri, chiar dacă nu sunt capabile să arate deplin unimea treimică[8]. Iată focul și lumina și flacăra, iată trei persoane distinse prin nume, dar o singură fire. Același foc și lumină și flacără încălzește și luminează și arde, dar lucrarea e a fiecăruia dintre ele și nu poate spune cineva că acest foc arde și nu participă la aceasta nici lumina, nici flacăra sau această lumină luminează și nu participă nici focul, nici flacăra sau această flacără arde și nu participă nici focul, nici lumina care vine din el. La fel și soarele, are căldura și lumina nu dintr-o altă fire, ci din aceeași și nici soarele nu este fără rază și căldură, nici căldura și raza nu este fără soare, nici nu încălzește sau luminează sau usucă vreunul dintre acestea fără celalalt. Căci provine de la ambele, de la lumină și căldură, tot așa și uscăciunea. La fel și aici. Iată pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul. Iată trei Persoane, dar o singură fire. Căci Însuși Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt a zidit lumea și o ține pe ea și iarăși îi pune capăt, când o și voiește. Dar e o singură lucrare și voință a fiecăruia și nu poate cineva să spună că a zidit Tatăl lumea și nu participă și Fiul și Duhul, sau că o ține pe ea Fiul și nu participă Tatăl, nici Duhul, așa cum mai sus, prin foc și soare, exemplele au prezentat limpede deosebirea ipostasurilor și unimea firii. Una este firea și împărăția și puterea acestora și, desigur, și voința este una și lucrările, comune. De aceea și Tatăl zicea către Fiul Lui și Duhul cel Sfânt: Să facem om după chipul și asemănarea noastră[9]. Iar Fiul iarăși zicea în zilele cele mai de pe urmă: Eu nu pot să fac de la Mine nimic[10], dar Eu nu vorbesc de la Mine Însumi[11], și iarăși despre Duhul Sfânt zicea că nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi și cele viitoare vă va vesti[12].

Și acestea sunt de ajuns despre unimea dumnezeieștii firi și deosebirea celor trei preasfinte Ipostasuri ale ei. Dar trebuie, trebuie ca și noi cei ce suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu[13], să avem dragoste și unime de cuget și sârguință pentru toată fapta cea bună și să nu ne pizmuim unii pe alții și să ne mușcăm și să ne surpăm unul pe altul, ci toți ca niște oameni de o fire prin trup și sânge, care suntem din pământ[14] și care în pământ vom merge și care din pământ ne hrănim și în pământ ne vom întoarce[15], având toți un singur părinte, pe Dumnezeu întru Care și crezând, ne-am botezat, tot așa trebuie numaidecât să ne iubim unii pe alții și să răbdăm unii altora[16], să facem pace unii cu alții și să ne adunăm laolaltă ca niște ostași și robi ai Împăratului Hristos. Și așa cum cuvântul nostru a arătat despre unitatea și unimea de cuget a Sfintei Treimi, la fel trebuie ca toți oamenii să fie într-un cuget și să se adune toți laolaltă ca unii ce sunt de aceeași fire, pentru unitatea dreptei noastre credințe. Dar fiindcă satana a despărțit de o asemenea credință mulțime nesfârșită de oameni, trebuie ca măcar noi cei dreptcredincioși cu harul lui Dumnezeu și ortodocși să avem dragoste și unime de cuget pentru a face binele, fiindcă există și o unime de cuget rea și dragoste satanicească. Căci și tâlharii și furii sunt într-o unime de cuget și sunt în acord unul cu altul și sunt tovarăși la curvii și se iubesc unii pe alții, a căror unime de cuget și dragoste o urăsc Dumnezeu și oamenii buni. Căci în acest caz, e mai bine să te rupi decât să fii într-un cuget rău[17].

Dar Dumnezeu Mângâietorul[18], Cel ce izvorăște dintotdeauna din izvorul cel veșnic[19] și iarăși la izvor se întoarce, Împăratul a toate, Duhul Adevărului, care pretutindenea este și pe toate le plinește, Cel drept, Cel conducător, Cel curățitor, Cel ce adapă și luminează și sfințește pe cei vrednici de El, Cel ce prin limbile de foc în chip mai presus de fire i-a făcut guri pe sfinții ucenici și neînvățații pescari și în marea cea dintâi și în marea cea de pe urmă[20] și până la marginile lumii i-a trimis pe ei pentru ca cei cărora nu li s-a vestit despre El să vadă, și cei care nu au auzit, să priceapă[21], Cel revărsat dumnezeiește de la Dumnezeu peste tot trupul[22] robilor și roabelor, bătrânilor și tinerilor spre profeții și vederi, Însuți, așadar, Mângâietorule, te rugăm, în primul rând, curățește-ne pe noi, luminează-ne pe noi, adapă-ne cu undele Tale cele vii. Apoi dăruiește-ne nouă ca un Împărat bogat în daruri ceva din cele șapte curate harisme ale Tale, fie duhul înțelepciunii și al priceperii, fie duhul sfatului și al tăriei, fie duhul cunoștinței și al dreptei credințe, fie umple-ne pe noi cu duhul temerii de Dumnezeu[23], fie și pe amândouă ca un Împărat bogat foarte și mărinimos, ca să se slăvească și de noi smeriții și păcătoșii și nevrednicii robii tăi slăvitul și preasfântul numele Tău împreună cu Tatăl și cu Fiul, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Neofit Zavoratul, Scrieri II. Cateheze, Editura Doxologia)