O femeie s-a dus în pelerinaj la o mănăstire şi abia la sfârşitul zilei şi-a amintit că lăsase uşa casei descuiată. Casa era la capătul oraşului Kirov şi în afară de ea nu mai locuia nimeni acolo. Ce să facă? Toţi o sfătuiră să se întoarcă. Însă ea le-a spus: „Nu, nu mă voi întoarce. Facă-se voia Domnului”. Şi şi-a continuat drumul. Peste o săptămână s-a întors acasă. Uşa era larg deschisă. A înţeles că înăuntru era cineva. S-a oprit speriată în prag. Din casă a ieşit un bărbat tânăr care s-a aruncat la picioarele ei.

– Lasă-mă să plec, striga el, în numele lui Dumnezeu, lasă-mă să plec! Îţi întorc tot ce-am luat, numai lasă-mă să plec!

– Uşa este deschisă, pleacă!

– Nu pot! Bătrânul nu mă lasă.

–  Care bătrân?

– Unul... aşa mic de statură. Eu am intrat în casa ta, am golit frigiderul, am mai luat câte ceva, uite, nici nu le-am atins şi am dat să ies. Când colo, în uşă stătea el. Nu scotea un cuvânt. Mi s-a făcut frică! Am încercat să ies noaptea – el tot acolo stătea. Dacă vrei, du-mă la miliţie!

– Uite ce-ţi mai trece prin cap! Pleacă. Nu ai dat foc casei, şi-ţi mulţumesc pentru asta!

– Mi-e frică de bătrân.

Femeia a spus o rugăciune şi a lăsat hoţul să plece. („Pavoslavnâi Suzdali”)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 189-190)