Sfântul Nicolae, ocrotitorul călugărilor
Presimţind vremuri grele pentru zonele de apus ale statului moscovit, cuviosul Kornili, egumenul Mănăstirii Pskovo-Pecersk, a îngrădit în 1565 mănăstirea sa cu un zid de piatră, iar la intrare, chiar lângă porţile ei sfinte, a înălţat o biserică în cinstea Ierarhului Nicolae.
Presimţind vremuri grele pentru zonele de apus ale statului moscovit, cuviosul Kornili, egumenul Mănăstirii Pskovo-Pecersk, a îngrădit în 1565 mănăstirea sa cu un zid de piatră, iar la intrare, chiar lângă porţile ei sfinte, a înălţat o biserică în cinstea Ierarhului Nicolae. Se pare că, prin acest gest, cuviosul a vrut să arate că el încredinţează mănăstirea ocrotirii şi ajutorului nevăzut al bineplăcutului lui Dumnezeu, „celui numit cu nume de biruinţă”.
Evenimentele ce au urmat la scurt timp după aceea demonstrează în mod concret că sfântul bărbat nu s-a înşelat în prevederile sale şi în credinţa în Făcătorul de minuni. În anul 1581, oştirile lui Bathory au asediat mănăstirea, încercând să o facă să se predea. Neputând trece de puternicele ziduri ale mănăstirii, după un asediu lung şi nereuşit, s-au retras.
Până în prezent, biserica făcătorului de minuni Nicolae, ridicată de către cuviosul Kornili, a rămas pe locul vechi, pe un munte lângă sfintele porţi, măreaţă prin vechimea sa, precum şi prin minunile ce au avut loc aici.
(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sofia, Bucureşti, 2004, p. 11)
O arătare recentă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Vatoped
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro