De vreme ce mulţi dintre sirieni îşi schimbau domiciliul, părăsind casele mărginaşe ale Manhattanului de jos pentru apartamentele Brooklynului, Sfântul Rafail a ales să treacă de cealaltă parte a râului East River şi să trăiască în mijlocul oamenilor săi, închiriind o cameră de pe Strada Pacific nr. 120. Turma sa a devenit martorul său, „şi Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt şi cât de drept şi fără de prihană s-a purtat cu voi credincioşii; ca un părinte cu copiii săi” (I Tesaloniceni 2, 10-11). Cu adevărat, Evanghelia a fost la el „nu numai în cuvânt, ci şi întru putere şi în Duhul Sfânt şi în deplină încredinţare”, şi s-au făcut următori ai lui şi ai Domnului, „primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt” (I Tesaloniceni 1, 5-6). Mai important, chipul deosebit de evlavios în care Sfântul Rafail săvârşea dumnezeieştile slujbe a devenit mlădiţa în jurul căreia s-a înfăptuit sporirea duhovnicească a comunităţii siriene ortodoxe.

Sfântul Rafail a rămas în New York învăţând, propovăduind, sfătuind şi săvârşind dumnezeieştile slujbe, până ce au început să curgă chemări şi invitaţii de la comunităţile de arabi creştin-ortodocşi, răspândite de-a lungul Statelor Unite şi Canadei. După ce a auzit chemarea lor – „vino şi ne ajută” (Fapte 16, 9) –, Sfântul Rafail a decis să facă prima dintre numeroasele sale călătorii misionare. În vara lui 1896 a părăsit New York-ul, însoţit de Abdou Lutfy, vicepreşedintele Societăţii de Binefacere, şi a vizitat treizeci de oraşe situate între New York şi San Francisco. Nu a rămas într-un singur loc pentru mai mult de patru zile şi adesea făcea popas mai puţin de douăzeci şi patru de ore înainte de a porni din nou la drum. În timp ce vizita aceste oraşe şi ajuta la întemeierea/ stabilirea comunităţilor de sirieni ortodocşi, Sfântul Rafail a săvârşit cununii, botezuri, mirungeri, pentru cei al căror botez fusese înfăptuit de neortodocşi, a spovedit, a săvârşit Sfânta Liturghie în încăperi pline de credincioşi care veniseră să primească Tainele de viaţă-făcătoare. După fiecare Liturghie rostea pentru poporul său flămând după cele duhovniceşti predici lungi, arzătoare, cuvintele sale având puterea să insufle nădejde şi curaj. În fiecare comunitate pe care a vizitat-o, se spune că „a fost întâmpinat ca şi cum ar fi fost Hristos Însuşi”.

(Basil Essey, Episcop de Wichita, Sfântul Rafail, Episcop de Brooklyn, „Păstorul cel bun al oilor pierdute în America” (8 noiembrie 1860 - 27 februarie 1915), traducere de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 43-44)