Împărățind Aurelian (270-275) și fiind prigonire asupra creștinilor, era în țara Pamfiliei un ighemon, anume Antonin. Acela, mergând în Sida, cetatea Pamfiliei, a prins pe Alexandru, preotul cetății și punându-l înaintea judecății sale, cu multe întrebări și munci chinuia pe slujitorul lui Hristos. Pe acesta l-a întrebat mai întâi cine este. Iar sfântul i-a răspuns: „Sunt creștin, preot cu rânduiala, păstor al turmei lui Hristos”. Ighemonul l-a întrebat iarăși: „Unde este turma lui Hristos?”. Sfântul a răspuns: „În toată partea cea de sub cer, pe toți oamenii care sunt, i-a creat Hristos Dumnezeu. Între aceștia, cei ce cred în El sunt oi ale pășunii Lui, iar cei ce au căzut de la Ziditorul lor și slujesc făpturii și lucrului celui de mâini omenești, adică idolilor celor fără de suflet, ca și voi, aceia sunt înstrăinați de turma Lui cea mântuită și se vor pune cu caprele, de-a stânga, în ziua judecății celei înfricoșate a lui Dumnezeu”.

A zis ighemonul: „Pentru două pricini voiesc să te muncesc: ca să-mi arăți pe cei ce cred în Hristos și ca să aduci zeilor noștri jertfe cu închinăciune”. Apoi Antonin ighemonul a întrebat iarăși pe Sfântul Alexandru: „Cine este Hristos?”. Răspuns-a sfântul: „Hristos este Mântuitorul lumii, lumina și viața celor ce nădăjduiesc spre El”. Zis-a ighemonul: „Cum poate Acela, Care a fost răstignit pe lemn și cu amar a murit, să fie Mântuitorul?”. Grăit-a Alexandru: „Aceasta este de mirare, că a suferit Crucea și moartea cu trupul, precum Însuși a voit, iar cu dumnezeirea a biruit iadul și prin El Însuși a dezlegat din legături pe cei legați, omorând moartea, iar El a înviat din mormânt. Dar nu numai singur S-a sculat din morți, ci și pe alți morți i-a înviat; pentru că multe trupuri ale sfinților celor adormiți s-au sculat și după Învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate a Ierusalimului. Și tot neamul omenesc împreună cu El l-a înviat și l-a ridicat”. Zis-a ighemonul: „Bârfești, nebunule! Căci cum a putut să ajute altora Acela, Care nu și-a ajutat Sieși, fiind muncit de iudei?”. Sfântul a zis: „Tu ești nebun, având ochii sufletului tău orbiți și neputând privi spre taina mântuirii noastre, cea lucrată prin Hristos, Domnul”.

Atunci, ighemonul a poruncit să muncească pe Sfântul Alexandru. Mai întâi a fost bătut cu vine de bou și întins pe roată, aruncat în căldarea ce fierbea cu smoală și cu untdelemn și ars într-un cuptor de foc. Însă în toate muncile acelea a fost păzit nevătămat, cu darul lui Hristos. Când păgânii l-au aruncat în cuptorul cel înfocat, s-au văzut în văpaia focului alți doi tineri minunați, dănțuind cu Sfântul Mucenic; și aceia erau îngerii lui Dumnezeu, care îi răcoreau sfântului văpaia cuptorului. Deci, se mira poporul că unul se aruncase în cuptor și într-însul se vedeau trei. Iar ighemonul și cei împreună cu el au socotit vrăjitorie aceste slăvite minuni, căci n-au crezut într-acea atotputernică tărie a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Numai unul din slugile muncitorului crezând, căzu închinându-se de departe sfântului și se ruga să fie primit de Hristos. Și îndată ighemonul a ucis pe sluga aceea cu sabia. Sfântul Alexandru, ieșind din cuptor nevătămat, a poruncit să-l spânzure și cu unghii de fier să-l strujescă; și atât de mult l-au strujit, până ce tot trupul lui se făcuse o rană. Cei din priveliște se mirau, zicând cu spaimă: „Cum rabdă acesta atâtea munci, căci acum se văd numai oasele goale?”.

După aceea a fost ars din nou într-un foc mare și nu s-a vătămat. Apoi, cu niște undițe de fier împungându-i pîntecele, îi trăgeau afară cele dinlăuntru ale lui. Încă și fiarelor spre mâncare a fost dat sfântul; dar nici fiarele nu s-au atins de el. Și cu alte cumplite munci au chinuit pe pătimitorul lui Hristos, dar în toate muncile a fost nebiruit, încât toți se umpleau de mirare, privind la pătimirile lui și se minunau de puterea atât de mare a răbdării ce o avea sfântul, căci covârșea firea și mintea omenească. Apoi, la sfârșit, i s-a tăiat capul sfințitului mucenic al lui Hristos, Alexandru. Iar ighemonul Antonin, în acel ceas șezând încă la judecată, a fost lovit de boală și se muncea de diavoleștii săi zei, cărora le slujea. Apoi l-au dus slugile în casă, strigând cu amar. Dar neajungând la casa sa, rău și-a lepădat ticălosul său suflet.

Pe când Sfântul Alexandru s-a sălășluit întru cele cerești cu Hristos Domnul și cu sfinții Lui îngeri, ighemonul în munca cea veșnică s-a aruncat, cu satana și cu slujitorii întunericului.

După tăierea Sfântului Alexandru, un oarecare Eustație, bărbat cinstit, creștin cu credința, a luat mult pătimitorul trup al mucenicului și l-a îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu.