Pentru a-ţi păstra râvna, trebuie să-ţi aduci aminte neîncetat de Domnul şi să cugeţi: „Sfârşitul meu e aproape şi acum trebuie să mă înfăţişez înaintea Judecăţii lui Dumnezeu”.

Şi dacă sufletul va fi neîncetat gata să moară, el nu se va mai teme de moarte, ci în smerita rugăciune va veni pocăinţa, iar prin duhul de pocăinţă mintea ta se va curăţi şi nu se va mai lăsa înşelată de lume şi vei iubi pe toţi oamenii şi vei vărsa lacrimi pentru ei. Dar când le vei dobândi pe acestea, să ştii că sunt un dar al milei lui Dumnezeu; omul însuşi nu e decât pământ păcătos.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 162)