Nu pot să-ţi spun cât m-a bucurat scrisoarea ta. După ce am citit-o, am strigat: „Iată-l pe eroul Tău, Doamne, binecuvântează-l!” Căci cu adevărat eşti un erou, deşi n-ai decât cincisprezece ani. În casa stăpânului tău vezi în fiecare zi numai neînţelegeri, ură şi răsteli. În prăvălie, unde umpli şi goleşti lăzi, auzi de la ceilalţi tovarăşi numai înjurături şi necuviinţe. Pe stradă şi pretutindeni în jur -sminteli, şi doar sminteli. Însă duhul tău de erou nu primeşte nici una dintre smintelile acestea ce năvălesc asupra ta prin ochi şi prin urechi. Şi aşa se împlineşte cu tine vorba: „Ce-a văzut nu a văzut, ce-a auzit n-a auzit”.

Ah, cum ţi se păreau toate acestea cu totul altfel când ai venit din satul tău la oraş! Păşind pentru prima dată în acel oraş - îmi scrii -, ai văzut case mult mai frumoase decât biserica voastră din sat. Şi păşeai cu cutremur şi cu cinstire pe străzi, supărându-te pe picioarele tale fiindcă aduceau praful de la ţară în acea mulţime de biserici, în acea nemaivăzută curăţie şi sfinţenie. Înaintea multor case înalte îţi făceai cruce, cum îşi face cruce omul când vede o biserică. Vai, ţi se tăia suflarea! Te-ai întors şi ai început să fugi către satul tău. Te-ai gândit, însă, că nu ai deloc putinţă de întoarcere. Ai început să plângi cu amar, şi ştergându-ţi lacrimile cu năframa te-ai întors în oraş. De atunci a trebuit să îţi aduni în fiecare zi toată puterea, toată viaţa ta mică, pentru a înfrunta grozăviile peste grozăvii care te înconjurau.

Câteodată auzeai bătând clopotele la biserică, deşi biserică nici nu ai văzut încă în acel loc, şi te gândeai: „Sunt îngerii, care trag clopotele în cer vestind lumii stricate înfricoşata Judecată!” Stăpânii tăi nu merg niciodată la biserică, şi ca atare nu merg nici ucenicii şi nici calfele. Arzând întreg de dorinţa sfintelor slujbe, te-ai încumetat o dată să o rogi pe stăpâna ta să te lase la biserică. La care ea a izbucnit în hohote de râs, te-a târât în sala de mese, unde se lua gustarea de dimineaţă, şi a strigat printre hohote: „Gândiţi-vă ce i-a trecut prin minte popii ăstuia mititel - să meargă la biserică!” Şi toţi au început să chicotească, parcă erau nebuni.

Toate furtunile acestea, însă, n-au făcut decât să întărească mai mult pomul vieţii tale. Pe cât a crescut ura faţă de sminteli, pe atât a crescut şi dragostea faţă de Dumnezeu. Şi te-ai păzit întru credinţă, întru cinste şi întru curăţie. Mare erou al lui Dumnezeu, Domnul să te binecuvânteze! Cu David îmi semeni, care ca flăcăiandru l-a omorât pe Goliat! Şi tu ai biruit multe rele mari precum Goliat, care voiau să omoare sufletul tău. Iar acum, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, te-ai mântuit de multele sminteli, cauţi sfat şi pravilă după care să-ţi mântuieşti în continuare sufletul tău.

Copilul meu de aur, fii viteaz şi pe mai departe, şi Dumnezeu nu te va părăsi. Numai, zici tu, să fie doar două sau trei reguli, ca să ţi le poţi aduce uşor aminte! Bine, iată că nu îţi dau mai mult de trei reguli:

- prima regulă: să citeşti poruncile lui Hristos din mica Evanghelie pe care ţi-o trimit.

- a doua regulă: împlineşte după putere acele porunci pe care le citeşti şi le înţelegi bine;

şi - a treia regulă: roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi deschidă înţelegerea, încât să înţelegi limpede ce citeşti, şi ca Duhul Sfânt să îţi dea putere, încât să poţi înfăptui cele citite.

Dumnezeu să te întărească cu binecuvântarea Sa!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astazi, Editura Sophia, București, 2002, pp. 98-99)