- Ce sfaturi le daţi viitorilor slujitori ai altarului, din Seminarul Teologic?

- Dragă, eu am vorbit odată la Teologie despre rugăciune, era în 1955, în 4 aprilie. Şi în timp ce vorbeam despre rugăciune, într-o sală de curs, mi-a venit o idee: că nu ar putea cineva să fie preot înainte să fie creştin, înainte de a avea convingeri creştine. Şi le-am spus celor care mă ascultau: „Fiţi atenţi să nu ajungeţi preoţi înainte de a fi creştini!”.

Sfatul meu este să se formeze mai întâi în calitate de creştini şi apoi să urmeze preoţia. Să se formeze duhovniceşte pentru ceea ce urmează să facă, pentru că şi ei, la rândul lor, trebuie să îndrume şi să formeze alţi oameni.

- Sunt foarte mulţi tineri care vor să devină preoţi, dar care, conform canoanelor, prezintă nişte impedimente. Ei însă n-au cunoscut creştinismul, ortodoxia în speţă. Pe când celor care n-au fost creştini şi n-au dus o viaţă morală, dar venind la creştinism şi botezându-se ei sunt primiţi în treapta preoţiei. Situaţia practică e aceeaşi? Că nici unul, nici altul n-au cunoscut creştinismul…

- Da. Adică un om care a făcut nişte păcate pe care creştinismul le înfierează ca păcate, pe care ei în vremea neştiinţei nici nu le-au considerat păcate, nu se poate considera că sunt vinovaţi ca cei care au ştiut şi totuşi au făcut păcate. Sunt oameni care au ajuns să facă păcatele pe care le-au făcut, să le cunoască ca păcate, numai după ce au fost convertiţi la creştinism, ei nefiind creştini propriu-zis în vremea în care au făcut păcatele. Eu cred că totuşi ar trebui să acordăm nişte circumstanţe atenuante în aceste situaţii.

- Deci pot să spere în posibilitatea hirotonirii?

- În general se fac derogări de la aceste impedimente canonice. Însă, de multe ori, păcatele pe care le-au făcut se imprimă în acest fel, încât ei, dacă nu sunt destul de atenţi, tot în sfera păcatului rămân.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 113-114)