Sfintele Mucenițe Agapia, Hionia și Irina ‒ drumul spre sfințenie
Refuzând să se lepede de Hristos și să desfrâneze cu închinătorii la idoli, Sfintele Mucenițe Agapia și Hionia au fost aruncate în foc. Iar Sfânta Irina a fost răpită de îngeri și dusă pe un deal unde a trecut la cele veșnice.
Trăind în vremea împăratului Dioclețian, pătimirea celor trei mucenițe le-a fost descoperită în vedenie preotului Zoil și Sfintei Anastasia, pentru a le încuraja pe cele trei să rabde până la final. Și fiind prinse cele trei de către păgâni și duse la împărat, pentru judecată, nu s-au lăsat ademenite, ci au stat cu tărie împotriva celor care le defăimau credința. Atunci au fost aruncate în temniță, iar după o vreme au fost duse la judecată, în Macedonia.
Refuzând să desfrâneze cu ighemonul atras de frumusețea lor, acesta s-a îndrăcit și se purta ca un nebun, sărutând oalele, încât toți râdeau de el. Iar Sfintele Agapia și Hionia au fost aruncate în foc și și-au dat imediat sufletele în mâna Domnului, fără ca trupurile lor să fie arse. Iar Sfânta Irina, fiind răpită de îngeri din mâinile desfrânaților, a fost pusă pe vârful unui deal pe care nu au mai putut urca chinuitorii. Și trecând în pace la cele veșnice, trupul ei a fost luat de ucenicele Sfintei Anastasia și pus alături de sfintele moaște ale surorilor ei.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro