Părinte Symeon, care este raţiunea pentru care aţi devenit ortodox?

Este foarte greu să răspunzi la o asemenea între­bare în câteva minute. Pentru că, din păcate, datorită scurtimii timpului, ceea ce aş dori să spun poate părea incomplet. Sunt obligat să las la o parte multe ele­mente importante, întrucât trecerea mea la Ortodoxie a durat mai mulţi ani. Unul dintre principiile cele mai importante ale protestantismului este ideea mântuirii prin credinţă. Protestanţii cred că dacă au credinţă în Iisus Hristos sunt deja mântuiţi. Este ca şi cum ai spune unui bol­nav: „Iată, există un medicament care te poate vin­deca: deci, eşti deja vindecat”. Când priveam în mine însumi şi în jurul meu, n-aveam viziunea acestei mântuiri promise de Sfânta Evanghelie. Ceea ce m-a atras în mod special în Biserica Orto­doxă este ideea sfinţeniei şi drumul care duce la această sfinţenie.

Biserica protestantă îmi spunea: „Tu eşti deja mântuit”. Biserica Ortodoxă îmi spune: „Iisus te-a mântuit, dar este datoria ta să-ţi conformezi viaţa astfel încât această mântuire să se dezvolte în tine în­suţi”. Biserica protestantă rămâne mai mult pe un plan moral, umanist, în timp ce Biserica Ortodoxă în­deamnă şi permite să se ajungă la unirea omului cu Dumnezeu. Pentru aceasta pereţii bisericii sunt acope­riţi de icoane reprezentând pe Hristos, pe Maica Domnului şi pe sfinţi. Sfinţenia nu este o desăvârşire morală, ci unirea omului cu Dumnezeu.

Pentru a vă da o anumită idee a ceea ce înseamnă unirea omului cu Dumnezeu, putem lua următoarea imagine: dacă introducem o bucată de fier în foc, fierul se va încălzi şi va absoarbe natura focului, fără ca fierul şi focul să se confunde. Fierul rămâne fier, însă penetrat de foc.

Cred că această idee lipseşte cu desăvârşire în lumea protestantă. Plasându-se ca reacţie împotriva romano-catolicismului din secolele XVI şi XVII, Protestantismul a îndepărtat cu desăvârşire cinstirea sfinţilor, în Biserica Ortodoxă nu avem numai exemplul sfinţi­lor, ci şi o metodă terapeutică ce ne ajută să înaintăm în drumul spre sfinţenie. Fiindcă omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Hristos ne-a dat porunci şi, dacă ni le-a dat, ni le-a dat ca să le urmăm. Este ade­vărat, nu pentru faptul că respectăm aceste porunci suntem mântuiţi, dar, urmându-le, devenim capabili să primim această putere a focului de care vă vorbeam.

În puţine cuvinte, aceasta este realitatea care m-a atras spre Biserica Ortodoxă. Existau de asemenea consideraţii teologice, dar cel mai important a fost acest drum al mântuirii. (Părintele Symeon de la Essex)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 134-135)