Dacă părinții vor prețui postul ca mijloc de revenire în sine, acasă, în „Sionul bucuriei”, al comuniunii cu Dumnezeu și nu vor pune accent doar pe latura lui exterioară, ci vor acorda importanța cuvenită și postului interior, adică schimbării în bine a modului de a fi și de a gândi, atunci și vlăstarele lor vor înțelege că postul nu este o povară, nu este o înfometare, ci o modalitate de apropiere de Dumnezeu. Esențial este ca părinții să nu impună copiilor postul, ci să caute să le prezinte postirea ca fiind o bucurie, o sărbătoare a sufletului, o binecuvântare a casei.
