Canon de rugăciune către Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust
Troparul Sfinţilor Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust, glasul al 4-lea
Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.
Cântarea 1
Glasul al 8-lea
Irmosul
Cel tăiat a tăiat pe cea netăiată şi a văzut soarele pământul pe care nu-l văzuse. Pe pierzătorul vrăjmaş apa l-a înecat şi ca pe uscat, a trecut-o Israel şi cântare a cântat: Domnului să-I cântăm, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stând luminat înaintea Luminii Celei Dumnezeieşti şi pururea umplându-vă de Raza cea în Trei Sori şi îndumnezeindu-vă cu împărtăşirea cea adevărată, dumnezeieşte luminaţi pe cei ce cu credinţă cântă Domnului şi prăznuiesc preasfinţită pomenirea voastră, fericiţilor.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Uitându-vă numai la cele stătătoare, aţi lepădat toată stricăciunea celor trecătoare şi cu toată mintea de Domnul lipindu-vă, aţi părăsit dulceaţa trupului, părinţi preacinstiţi. Pentru aceea, către Raza Cea Neînserată v-aţi mutat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu cugetări preasfinţite întraripându-te, Înţelepte Părinte Dalmat şi cu învăţăturile Dumnezeiescului Isaachie înfrumuseţându-te, te-ai suit la înălţimea bunătăţilor şi te-ai făcut stâlp şi întărire călugărilor. Pentru aceasta, pe tine te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preabinecuvântată, Ceea ce pe Dumnezeu L-ai născut, izbăveşte-mă de necinstea patimilor; dă-mi, Fecioară, gând de umilinţă şi străluceşte în mintea mea luminarea pocăinţei, ca să te măresc pe tine, Preacurată, care pe toţi ne-ai ridicat la mărire.
Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stea nerătăcită de la răsărit toţi te-am cunoscut pe tine, Cuvioase Părinte Isaachie, care risipeşti întunericul eresului celui amar şi prin cuvintele tale, luminezi pe cei credincioşi.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
După înţelegere, răsărind cu strălucirile cele curate ale nevoinţelor tale, Părinte Faust, te-ai făcut lumină, luminând pe toţi cei ce te vedeau pe tine, fericite şi cu credinţă închipuiau viaţa ta.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu neîncetate cântări şi cu rugăciuni adormind toate patimile cele trupeşti, cuvioşilor, aţi primit de la Dumnezeu dar neadormit şi bogăţie nerăpită, preafericiţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin postire îndelungată, ca Moise, tuturor ai arătat răbdarea ta, Cuvioase Părinte Dalmat, înfrumuseţându-te cu strălucitele tale osteneli şi împodobindu-te cu petrecerea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfeşnic Înţelegător şi cu raze luminoase te-am cunoscut pe tine, Fecioară, care ai primit înlăuntru Focul Cel de Neîndurat, Cămară Dumnezeiască şi Scaun Preaînalt, în care S-a odihnit Cel mai presus de fire.
Irmosul
Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte în dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte viţe mult roditoare ale Viei Celei adevărate v-aţi făcut, izvorând tuturor vinul de mântuire, al curatei umilinţe.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Părtinitor al adunării, Cuvioase Dalmat, pe tine toţi te-am cunoscut întărind dreapta credinţă şi dezbinând pe cei trufaşi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe tine, ca pe cel ce ai strălucit mai mult decât toţi, fiind împodobit cu bunătăţile cele dumnezeieşti, te-a legiuit dumnezeiasca adunare a fi mai mare peste toate mănăstirile.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin dormitarea lenevirii somnul păcatului m-a cuprins pe mine, Preacurată; ci, cu rugăciunea ta cea neadormită, spre pocăinţă mă ridică.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, păcătosul? Ci, Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
În chip de rob de la Răsărit către împărăteasa cetăţilor ai venit şi cu sămânţa cea dumnezeiască ai înmulţit roadele ei, dezrădăcinând toată vătămarea cea rea a lui Arie, Preasfinţite Părinte Isaachie.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-te-ai, Sfinte Dalmat, ucenic Sfântului Isaachie, precum şi Sfântul Elisei Proorocului Ilie, despicând cu cojocul darurilor Duhului apa vătămării celei rele a demonilor şi ai netezit trecerea credincioşilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Plecându-te legilor celor dumnezeieşti, te-ai abătut cu desăvârşire de la legile păcatului; şi te-ai arătat stâlp povăţuitor adunării celei dumnezeieşti, de Dumnezeu purtătorule Părinte Faust; iar pustnicilor chip şi îndreptare şi credincioşilor neclintită întărire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toate neamurile te măresc pe tine cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, care te-ai făcut mai Sfântă decât îngerii, Preasfântă Doamnă. Pentru aceasta te rog: sfinţeşte-mi sufletul meu cel întinat cu patimile.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai împreună petrecător cu îngerii, căci ai râvnit vieţii lor, Părinte Dalmat; şi slăbindu-ţi prin înfrânare trupul, te-ai arătat îndemnător şi îndreptător cu adevărat preaiscusit al pustnicilor.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinzându-te ca Proorocul Ilie de râvna dragostei Domnului, Fericite Isaachie, ca acela pe Ahav cu îndrăzneală ai mustrat, pe părtinitorul minciunii care bolea de eresul cel viclean al lui Arie cel fără de minte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-v-aţi povăţuitori celor rătăciţi şi liman celor ce cu credinţă se mântuiesc, făcătorilor de minuni, de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, Faust, Dalmat şi Dumnezeiescule Isaachie, slugile lui Hristos şi nebiruiţi luminători ai călugărilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sufletul meu cel îmbolnăvit cu păcate şi cu tot felul de ispite ale vrăjmaşului, cu cercetarea ta cea mântuitoare cercetează-l, Preasfântă Fecioară şi vindecă-l ca o bună, Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea mea Prealăudată.
Irmosul
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC
Glasul al 2-lea
Podobie: Pe cea întru rugăciuni...
Pe cei ce cu sihăstria au strălucit în lume şi au surpat eresurile prin credinţă, cu cântări să-i lăudăm: pe Sfântul Isaachie şi împreună cu el pe Sfântul Dalmat şi pe Sfântul Faust, ca pe nişte slugi ale lui Hristos; că aceştia se roagă pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Tinerii evrei, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinzându-vă cu dumnezeiescul foc al Mângâietorului, v-aţi arătat cărbuni aprinşi, arzând materia răutăţii şi luminând pe credincioşi, de Dumnezeu purtătorilor, în veci.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Omorându-ţi trupul prin postiri, l-ai supus duhului, Părinte Dalmat; şi cu vărsarea lacrimilor tale celor sufleteşti, ai înecat răutatea vrăjmaşului, de Dumnezeu purtătorule, în veci.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Aflând sfârşit fericit, în Împărăţia Cerului locuiţi, părinţilor şi acolo v-aţi împreunat cu cetele preacuvioşilor, cu care dimpreună cântaţi: Doamne Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Oprit-ai pornirea morţii, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, ca Una care Singură ai născut pe Dumnezeu Cel fără de moarte, Căruia cu credinţă Îi cântăm: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toiagul Crucii despicând marea patimilor, aţi prăpădit toată puterea lui Faraon cel gânditor şi aţi tras sfinţita mulţime a călugărilor către pământul nepătimirii, Sfinţilor Părinţi, neîncetat cântând: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Smerit-ai în chip vădit înălţarea ereticilor, arătând mai înainte surparea lor. Şi te-ai făcut ajutor săracilor, povăţuitor orbilor, toiag bătrâneţilor şi mângâiere văduvelor, cântând: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Tu ai postit de trei ori câte treizeci de zile şi iarăşi atâtea zile ai dormit mai presus de fire, având ochiul inimii tale treaz şi luminându-te cu lumina lui Dumnezeu, către Care grăieşti, Înţelepte Dalmat: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Domnul, Care a locuit în Neîntinatul tău pântece, te-a arătat pe tine cu totul Curată şi Luminată cu razele. Pentru aceasta, pe mine, cel întinat cu înveninate muşcări şi cu năvălirile cele vătămătoare ale celui potrivnic, curăţeşte-mă, Fecioară şi mă învredniceşte să cânt: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul în toţi vecii.
Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a grăit: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-se cu puterea lui Dumnezeu, gânditorii de cele cereşti, mai marii călugărilor, au putut birui trufia cea neputincioasă a luptătorului împotrivă. Iar acum, înfrumuseţându-se, în curţile cele înţelegătoare au trecut, bucurându-se.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-v-aţi făclie cu trei lumini, strălucind Lumina Cea Neînserată; flori neveştejite ale Raiului, bine înmiresmând cugetele credincioşilor, v-aţi arătat, părinţilor. Pentru aceasta, cu credinţă prăznuim pomenirea voastră cea întru tot lăudată.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu nepătimirea ca şi cu o cunună înfrumuseţată îmbrăcându-vă, înţelepţilor şi împodobindu-vă cu isprăvile dragostei celei dumnezeieşti, cu bucurie aţi intrat în cămara lui Hristos, odihnindu-vă şi primind răsplătirile durerilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dumnezeiască pomenirea voastră, Fericiţilor Dalmat, Faust şi Isaachie, mai marii călugărilor, a strălucit cu lumină înţelegătoare, luminând adunările credincioşilor. Iar acum v-aţi mutat în curţile cele înţelegătoare, veselindu-vă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Uşa Luminii luminează inima mea cea orbită de răutate; să nu mă laşi să adorm acum în moarte pe mine, cel ce sunt pururea întunecat cu cugete necurate, ca să te laud cu mulţumire pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.
Irmosul
Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de bună voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Cu lumina Treimii în chip lămurit luminându-vă, părinţilor cei în chipul luminii, aţi părăsit întunericul cel adânc al dezmierdărilor; şi cu fapte dumnezeieşti luminând inimile credin cioşilor, v-aţi arătat luminători, fericiţilor. Pentru aceasta, cinstim astăzi purtătoarea de lumină şi cinstita voastră pomenire şi cu un glas grăim: preafericiţilor de Dumnezeu purtători, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L fără de ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţinea lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate şi cu lapte ai hrănit pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul firii. Pentru aceasta, te rog, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc, ca să mă izbăveşti de greşeli, când voi sta înaintea Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci dăruieşti-mi, pentru că poţi câte le voieşti, Prealăudată.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L Înălţat pe Cruce, pe nedrept, s-a tânguit lăcrimând şi cu amar a grăit: lumea se bucură primind izbăvire, dar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru îndurările milei, Îndelung Răbdătorule Doamne, Adâncul milei şi Izvorul bunătăţii, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce laudă cu credinţă patimile Tale.