Mina, de neam atenian şi dregător al împăratului Maximin, a fost trimis în Alexandria pentru a izgoni creştinătatea din cetate. Arătându-se pe dinafară păgân, sfântul era însă păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, dar a tăinuit acest lucru o vreme. Cu înţelepte sfaturi a împăcat păgânii şi creştinii, poruncindu-le să îşi ţină fiecare credinţa sa. A început apoi a-şi mărturisi credinţa şi i s-a dat lui darul de a vindeca neputinţele, prin numele Domnului şi semnul Crucii, încât orbii vedeau, muţii grăiau, şchiopii săreau, iar îndrăciţii se tămăduiau de duhurile care îi chinuiau. Poporul se minuna şi mulţi au crezut în Hristos, cu învăţăturile Sfântului Mina.

Aflând împăratul şi mâniindu-se, s-a sfătuit cu dregătorii să trimită un alt bărbat care să îndrepte cele făcute de Mina. L-au ales pe Ermoghen, tot atenian de neam, păgân şi vestit, dar milostiv. Mergând acesta spre Egipt, a avut o vedenie cu trei bărbaţi care i-au prorocit că va ajunge să cunoască pe Împăratul Cel Adevărat şi că va lua cinste de la Acela. Spăimântându-se Ermoghen şi ajungând în Alexandria, a fost întâmpinat chiar de Sfântul Mina. Chemându-l la judecată, Ermoghen îi vorbea despre slava ce se cuvine zeilor, dar Mina a început a-i spune despre Dumnezeu şi despre darul vindecărilor, pe care îl primise de când s-a botezat. Ermoghen a poruncit să îi fie tăiate tălpile şi să îi fie despuiată carnea, să îi fie tăiată limba şi să îi fie scoşi ochii, să vadă de-l va vindeca Domnul pe care Îl mărturisea. Şi, fiind iarăşi trimis în temniţă, l-a vindecat Domnul, umplându-l de bucurie şi prorocindu-i că şi Ermoghen se va nevoi pentru numele Lui.

Ostaşii care au mers a doua zi să îl aducă pe Sfântul Mina la judecată s-au minunat de lumina ce strălucea în temniţă şi de cei doi bărbaţi care se arătau lângă sfânt, ca nişte străjeri, încât toţi au început a crede în Hristos şi nici unul nu mai îndrăznea a-l duce la judecată. Sfântul s-a dus singur la judecător, cântând, iar judecătorul a început a cunoaşte pe Dumnezeu şi, amintindu-şi de vedenia pe care o avusese în drum spre Egipt, mult se bucura, văzând şi acum pe bărbaţii străjeri şi care ţineau o cunună deasupra Sfântului Mina. Ermoghen i-a sărutat picioarele cuviosului şi, propovăduind împreună, iată au venit 30 de episcopi pentru a-l boteza pe Ermoghen şi mulţime mare de popor. Împărţindu-şi averea la săraci şi fiind ales episcop al Alexandriei, Ermoghen a sfărâmat idolii, izgonind duhurile viclene şi tămăduind de boli pe cei suferinzi.

Aflând împăratul că acum şi Ermoghen s-a alăturat Sfântului Mina, a luat oaste multă şi, intrând în cetate, i-a prins pe amândoi, dar îngerii Domnului îi întăreau pe sfinţi, să nu se teamă. Iar Ermoghen a început a-i vorbi împăratului despre cele întâmplate, dar acesta a poruncit ca Sfântului Ermoghen să îi fie tăiate mâinile şi picioarele şi arse, apoi i-a spart pântecele cu o suliţă şi ostaşii i-au aruncat trupul în râu. Iar pe Sfântul Mina temându-se să îl întrebe ceva, a poruncit ca acesta să fie spânzurat, atârnându-i pietre de picioare.

Domnul însă nu i-a lăsat, ci pe amândoi mucenicii i-a vindecat şi i-a arătat înaintea împăratului şi a poporului, spre mirarea tuturor, încât un om din popor, Evgraf, s-a lepădat de zei şi L-a mărturisit pe Hristos. Împăratul a luat sabia şi, de mânie, l-a tăiat în bucăţi, şi a poruncit ca Sfinţilor Mina şi Ermoghen să le fie tăiat capul, mergând, astfel, toţi trei la Domnul pe care Îl propovăduiseră.

Deşi împăratul i-a pus într-un sicriu de fier şi i-a aruncat în mare, sicriul a plutit până în Vizantia, unde Sfântul Mina spusese că vrea să fie înmormântat. Trupurile lor au fost găsite de către episcopul Constantinopolului, prin vedenie dumnezeiască. Iar împăratul, ajuns fiind de pedeapsă, şi-a pierdut vederea, apoi a fost bătut de mâini nevăzute, până a murit.