Fericiţii Tirs, Levchie şi Calinic, originari din Ţara Bitiniei, au pătimit pentru Hristos în Cezareea, pe vremea împărăţiei lui Decie. Văzând cum ighemonul Cumvrichie îi silea pe oameni să se închine la idoli, Levchie, plin de durere, l-a înfruntat pe acesta, cerându-i socoteală. Ighemonul s-a mâniat și a poruncit ca Levchie să fie bătut, dar cinstitorul de Dumnezeu Levchie a primit rănile cu bucurie și de bună voie, până când au obosit ostaşii care îl loveau. Poruncind ighemonul să îi fie tăiat capul, Levchie mergea ca spre încununare, sufletul lui urcând, astfel, la Domnul, pentru a-şi primi cununa.

În vreme ce creştinii se ascundeau de ighemon, îngroziţi de cele făcute de el, Sfântul Tirs a îndrăznit a i se arăta, mustrându-l pentru faptele lui rele. Cumvrichie îl sfătuia să lepede credinţa şi să se supună zeilor, dar Tirs a râs de idoli şi L-a mărturisit pe Dumnezeu, refuzând să se închine la zei. Pentru aceasta, ighemonul a poruncit să fie bătut, legat de mâini şi de picioare cu nişte curele, tras într-o parte şi în alta şi târât cu sila. Au urmat multe chinuri, Sfântul Tirs fiind împuns cu fiare ascuţite şi sfărâmat cu unelte de aramă, dar el și mai tare Îl lăuda pe Dumnezeu.

Turnându-i plumb topit pe spatele lui gol, plumbul s-a vărsat şi a vătămat pe mulţi, dar sfântul a rămas fără de rană şi cu tot trupul sănătos. Numindu-l vrăjitor, îl munceau şi mai mult, până când un glas de sus l-a întărit întru credinţă. Ighemonul a poruncit ca sfântul să fie legat şi întemniţat, dar Domnul l-a cercetat în timpul nopţii şi, dezlegându-l, s-au deschis uşile temniţei, încât Sfântul Tirs a plecat la episcopul Cezareei, ascuns pe atunci de frica păgânilor. Îndată a fost botezat Tirs, cerându-I lui Dumnezeu să îl învrednicească şi de botezul pătimirii. Întorcându-se în temniţă, a fost condus de o lumină dumnezeiască şi i-au urmat îngerii.

Venind tânărul Silvan în cetate şi auzind că nimeni nu îl poate birui pe Fericitul Tirs, a cerut să îl chinuiască şi el. Ducându-l mai întâi în faţa unui idol, i-a cerut să se roage lui, dar Tirs a ridicat mâinile către cer şi îndată un tunet a lovit idolul, prăbuşindu-l. Nerăbdând tiranul, a poruncit să se zdrobească trupul mucenicului până la oase, cu pinteni de fier ascuţit. A fost apoi aruncat într-o căldare cu apă fierbinte, dar căldarea a crăpat, Tirs fiind din nou trimis în temniţă şi prorocind că mai degrabă cei doi închinători la idoli îşi vor pierde sufletele, decât să se lepede el de Hristos.

După patru zile de boală, Cumvrichie şi Silvan au murit şi nici măcar pământul nu primea trupul lor, până nu s-a rugat Sfântul Tirs pentru ei. Acesta a fost ţinut în temniță până la venirea unui alt ighemon, Vavd, care l-a băgat într-un sac şi l-a aruncat în mare. Dar sacul s-a rupt şi o ceată de bărbaţi purtători de lumină l-au scos la uscat. Auzind ighemonul, l-a luat pe Fericit pentru a-l da de mâncare fiarelor, dar acestea se gudurau, în loc să îl mănânce, iar la porunca Sfântului Tirs s-au întors în pustie.

Calinic, un slujitor idolesc, a văzut bărbăţia şi credinţa lui Tirs și a primit şi el dreapta credinţă, mărturisindu-i aceasta ighemonului. Auzindu-se glas de sus, spre întărire, Calinic a început a batjocori pe idol, până când idolul a căzut la picioarele lui, iar ighemonul l-a aruncat pe Fericit în temniţă. Pe Calinic a poruncit apoi să îl omoare cu sabia, iar pe Tirs să îl pună în sicriu de lemn şi să îl taie cu ferestrăul. Calinic s-a săvârşit, după cele poruncite, dar pe Tirs nu reuşeau nicidecum să îl taie slugile, căci fierestrăul nu mai avea putere.

Deschizându-se sicriul, Sfântul Tirs a ieşit întreg şi luminos, iar apoi auzind glas de sus, s-a închinat şi şi-a dat sufletul în Mâna Domnului, murind în chip firesc şi spăimântând pe slugile care nu putuseră să îi pricinuiască moarte prin nici un chin.