Sfinții eliberați de limitele trupești și de dependența biologică, continuă a se afla printre noi, însoțindu-ne pașii prin viață.
Odată m-am dus la Părintele Porfirie și am spus: "Părinte, să vă gândiți mereu la noi și să vă rugați pentru noi, căci avem mare nevoie. Îndeosebi să vă gândiți la noi în ceasurile nopții, când amuțește zgomotul vieții și când încercăm să comunicăm cu noi înșine și cu Dumnezeu". Auzind acestea, părintele mi-a răspuns: "Între noi nu-i nicio distanță. Când voi pleca din această viață va fi mai bine, fiindcă voi fi mereu alături de voi când mă veți chema". Într-adevăr, în fiece clipă simt lângă mine prezența cuviosului părinte. Simt cum Părintele Porfirie se află lângă mine. El continuă a fi viu, ușurându-ne omeneștile greutăți de zi cu zi. Ne vorbește prin cuvintele și faptele semenilor noștri, în toate clipele de bucurie ca și în ceasurile grele. Ne vorbește prin tăcerea sa.

"Între noi nu-i nicio distanță"! Acesta este cuvântul mângâietor pe care ni-l spun cetele sfinților nouă, celor "osteniți și împovărați", oamenilor singuri, oamenilor ce suferă și plâng, care nu au a le dărui decât lacrimile.

Sfinții trăiesc! Ei sunt lângă noi, sunt prietenii noștri ce ne întind mâna. Vom ști oare să le răspundem?

(Gheorghios S. Kroustalakis, Bătrânul Porfirie părinte duhovnicesc și pedagog, Editura Bunavestire - Bacău 2002, pp.127-128)