Se afla pe insula Creta un ighemon cu numele Decie, aspru și tiran, care prigonea creștinii. Fiind aduși la el toți cei ce credeau în Hristos, îi muncea pe aceștia cu diferite chinuri, dându-i apoi morții.

A fost prinsă, astfel, și o ceată de zece bărbați: Teodul, Satornic, Evpor, Ghelasie și Evnichian din cetatea Gortiniei, Zotic din Hios, Pompie și Agatopul din Epinia, Vasilid din Chidonia și Evarest din Iracleea, acești bărbați aleși sârguindu-se a ajunge la cetatea din Cer. Timp de 30 de zile, au fost bătuți cu pietre, târâți, batjocoriți, dar au răbdat chinurile cu mult curaj.

Venind ziua judecății, ighemonul i-a mai întrebat o dată dacă vor să slujească zeilor, dar aceștia nicidecum nu ascultau porunca ighemonului, ci mai cu sârguință se bucurau de calea care avea să le aducă biruință. Chinuindu-i iarăși, pe unii spânzurându-i și strujindu-i cu unghii de fier, altora rupându-le vinele, iar pe alții rănindu-i până la oase cu pari ascuțiți, dar neizbutind să le vatăme și sufletul, ighemonul i-a condamnat la moarte.

Au fost duși puțin mai departe de cetatea Alonium, spre ucidere de sabie, iar aceștia se întreceau care să ia primul cununa muceniciei. Așa s-a tăiat fiecăruia sfântul cap, sufletele lor înălțându-se cu bucurie către Dumnezeu. Rămânând cunoscuții pentru a aduna trupurile lor, le-au îngropat cu cinste, iar după ce a trecut prigoana, Fericitul Pavel, episcop al Romei celei noi, a aflat nestricate moaștele lor, încât le-a adus cu mare cinste în cetate, spre închinare.