Simt că sunt un orb. Ochii sufletului îmi sunt închişi. Cum îi deschid?

Să ştiţi că am văzut orbi care văd perfect. Văd perfect pentru că pe dinăuntru se cresc ochii vederii, nu pe din afară. Şi nimic nu e mai de respectat decât această orbi­re sufletească pe care o aveţi acum. Mergeţi, aruncaţi-vă la fântâna Siloamului, la Cel care S-a întrupat pentru ca niciodată să nu mai spuneţi că nu aveţi om să vă mântuie şi cereţi-I să vă izbăvească de orbire. Nu-i mare lucru... Mai pune El nişte scuipat în pământ. Scuipat de la Hristos avem, pământ avem, nădejde că mai avem Siloamul să fie.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 148)