S-a spus adeseori că Biserica este cea mai bună ambasadă, oriunde s-ar afla ea, în special pentru faptul că înalță rugăciunile oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Rolul ei definitoriu acesta este! Sunt însă și alte aspecte care privesc către cei răspândiți departe, în lume. Am întâlnit cu ani în urmă comunități greceşti dincolo de ocean, comunități antiohiene, puternice, care erau foarte legate de Biserică. Mulți dintre ei, chiar dacă nu toți erau practicanți și dacă nu puteau participa în fiecare zi la rugăciune, la Liturghie, rămâneau aproape de Biserică, pentru că Biserica îi definea. Era singurul loc unde se simțeau acasă, printre străini.

Cuvintele veterotestamentare ne pun și pe noi în fața unei dileme: „Cum vom cânta cântarea Domnului în pământ străin?” (Ps. 136, 4).

Și totuși, aflându-ne în pământ străin, din varii motive, avem dorința de a ne apropia de Dumnezeu și de a ne simți frați întreolaltă și cu cei care provin din aceleași locuri cu noi.

După 1990, ce s-a întâmplat în Europa este îndeobște cunoscut. Mulți români au plecat departe de casele lor, de țară, cei mai mulți dintre ei păstrându-și identitatea ortodoxă și românească. Prezența lor la biserică este, după cum mărturisesc ei înșiși, o veritabilă bucurie, ca să nu spunem că uneori este singura. Este destul să vedem cum arată într-o zi de duminică o biserică românească, plină de credincioși, unii veniți de departe, străbătând distanțe foarte mari pentru a participa la Liturghie și pentru a se bucura de întâlnirea cu frații lor.

Cu ani în urmă, aflându-mă pe continentul nord-american și vorbind cu unul dintre preoții misionari care slujesc acolo, îmi mărturisea că avea deja programată pentru fiecare duminică a anului respectiv o agapă, pe care o pregăteau una sau două familii de români, uneori chiar și pentru sute de persoane.

Îi invitau pe toți la masă, după săvârșirea Sfintei Liturghii, fiind și prilejul de a-și pomeni moșii și strămoșii, de a fi în comuniune cu preotul și cu o mare parte a comunității. La fel am descoperit și în Norvegia, țară care nu avea, până de demult, comunități ortodoxe românești (cu excepția unei misiuni la Oslo). Mai sunt aici ortodocși, nu foarte mulți la număr, dar în scurt timp Biserica Ortodoxă Română și-a făcut simțită prezența prin înființarea unor parohii, filii și misiuni, unele dintre ele deja bine structurate, care au biserică, lăcaș de închinare, pe care au așezat-o în centrul vieții și activităţii lor.

O astfel de parohie a fost înființată la Bergen, supranumit poarta fiordurilor, fosta capitală a Regatului Norvegiei, unul din cele mai frumoase locuri din lume, după cum se spune, deşi trebuie să admitem că fiecare loc are frumusețea lui, iar oamenii consideră că cel mai frumos loc este acela în care au văzut lumina ziliei. Dincolo de acestea, oraşul Bergen și zona dimprejur constituie un veritabil paradis norvegian, cu o frumusețe greu de zugrăvit în cuvinte.

Cu multă jertfă s-a cumpărat un imobil, în care s-au amenajat o biserică încăpătoare şi diverse spații pentru activităţile catehetice, culturale, agape și diferite întâlniri. Lăcașul de cult a devenit, prin hotărârea Episcopului Macarie, Paraclis Episcopal, cu hramurile Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Primitoarea Străinilor și Alăptătoarea, al cărui original se află la Țibleș, Sfintele Mucenițe Tatiana, Filofteia de la Curtea de Argeș și Suniva de la Selje și Bergen. Cel dintâi episcop ortodox român al Europei de Nord a poposit adeseori aici, chiar și în zile de mare sărbătoare, rugându-se împreună cu comunitatea și bucurându-se de lucrarea harului și de marile binecuvântări pe care Dumnezeu le trimite asupra celor care Îl caută.

La 15 ani de la instalarea Preasfințitului Părinte Macarie ca ierarh al Europei de Nord s-a organizat la Bergen, în Regatul Norvegiei, o slujbă misionară. Frumusețea slujirii în limba română, dar și în limba norvegiană, a fost completată cu alte intervenții în diferite limbi de circulație, întrucât alături de mulțimea românilor au fost prezenţi şi credincioși din alte comunități ortodoxe aflate în zonă.

Sărbătoarea Episcopiei Europei de Nord a adunat la Bergen, orașul dintre cei șase munți (așezare care ne aduce aminte de Roma și Iași), mai mulți ierarhi din țară și din diaspora, preoţi și diaconi, credincioși din mai multe parohii ale Europei de Nord, Austria, Irlanda și Anglia, dar și unii veniți special din țară, precum grupul condus de preotul paroh Simeon Ioan Buta din Spermezeu, localitatea natală a Episcopului sărbătorit.

În Duminica a 12-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în Paraclisul Episcopal, soborul de ierarhi prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, coslujind cu Înaltpreasfințiții ierarhi Iosif și Serafim, cu titularul Eparhiei Europei de Nord, Macarie, și cu Episcopii-vicari Timotei Prahoveanul și Sofian Brașoveanul, au adus rugăciune smerită lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei în răstimpul de când a fost înființată.

În cuvântul rostit după lectura Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Andrei a vorbit despre dorința unora de a se ridica deasupra cerințelor amăgitoare ale vieții, asemenea tânărului din Evanghelie, care se întreba mereu ce să facă, pentru a moșteni viața de veci.

Asemenea tânărului care L-a întâlnit pe Mântuitorul sunt şi alţi oameni râvnitori, care nădăjduiesc să se asemene prin viața lor celor care L-au căutat și L-au găsit pe Dumnezeu.

După încheierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Iosif a prezentat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a menționat lucrarea unui ierarh dinamic într-o eparhie misionară, implicată în viaţa spirituală a românilor din Scandinavia (Suedia, Norvegia, Danemarca și Insulele Feroe).

Mitropolitul locului, Serafim, care în urmă cu 15 ani l-a instalat, la Stockholm, pe tânărul Episcop Macarie, emițând cu acel prilej Gramata Mitropolitană, după cum prevede Statutul pentru organizarea și funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a făcut un arc peste timp, îndemnându-i pe români să fie aproape de români, neexcluzând întoarcerea lor acasă.

Inspirată și aplicată a fost intervenția Preasfințitului Macarie, care a afirmat că va rămâne și va închide ultimul ușa, după ce românii se vor întoarce în țara lor, asemenea căpitanului care părăsește ultimul vasul.

Copleșit de emoția acestui moment, ne-a vorbit despre bucuria pe care a simţit-o mereu în acești ani de slujire și a evocat pe câțiva ierarhi la care a ucenicit începând cu activitatea din tinerețe și până astăzi, când, în această demnitate, Preasfinția Sa însuși se ostenește să slujească celor 60 de parohii și trei mănăstiri, dar mai ales românilor pe care i-a întâlnit, pentru care are întotdeauna o deosebită căldură duhovnicească.

Frumusețea momentului liturgic poate fi greu redată în cuvinte.

Un grup de tineri din Spermezeu a oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar la agapa care a urmat după aceea, a susținut un concert de o reală frumusețe, sporită de straiele populare, în special clopul cu pene de păun.

Nu putem trece sub tăcere avraamica și în același timp smerita slujire și frumoasa primire pe care parohul de la Bergen, preotul Mihai Liculescu, a arătat-o cu asupră de măsură, în zilele sărbătorii, oaspeţilor din România și din diaspora, cu o ospitalitate asemănătoare celei din România, dar și din alte locuri creștine ale lumii.

Sărbătoarea de la Bergen, ca şi celelalte aniversări liturgice și culturale din Eparhia Europei de Nord, Suedia, Norvegia și Danemarca, arată încă o dată comuniunea și frumoasa lucrare a slujitorilor Bisericii care-și îndeplinesc misiunea departe de țara lor. Aceasta este o împlinire a cuvintelor Mântuitorului, care le-a poruncit ucenicilor să meargă până la marginile lumii şi să propovăduiască cuvintele Evangheliei.

Acelaşi lucru se străduiesc să-l împlinească și slujitorii români, oriunde s-ar afla.

✝ Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Prahoveanul, 

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor