1. Stadiile smereniei.

Smerenia este o scară cu un milion de trepte . Prima treaptă pășește pe pământ și ultima, în caz că există, se reazămă de cer. Prima treaptă este smerenia elementară și ultima ei treaptă este desăvârșita smerenie pe care a avut-o Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Smerenia elementară cuprinde: credința în Dumnezeu Treimic, în învățătura Scripturii și a Bisericii. Să crezi adică în ceea ce spune Crezul și nu cum socotești tu. Această smerenie o au toți creștinii ortodocși. După prima treaptă începe smerenia autentică, sinceră, care urcă neîncetat. Alta este smerenia începătorilor. Alta este smerenia celor desăvârșiți. „Alta este smerenia când stăpânește iarna patimilor, alta este când vine primăvara roadelor, și alta când vine secerișul virtuților”. (Ioan Scărarul, Scara Raiului, Cuvântul 25) Alta este smerenia când cineva se află în câmpul curățirii, alta, când se află în stadiul iluminării, și alta, în stadiul îndumnezeirii. Acest drum progresiv al smereniei îl prezentăm succint, având drept călăuză Cuvântul Cuviosului Ioan Scărarul.

Primul stadiu,

„Când smerenia începe să înflorească înlăuntrul nostru, atunci urâm îndată cu efort, orice slavă omenească și laudă” Cuvântul 25, 8 și „primim necinstea cu brațele deschise și o îmbrățișăm ca pe un leac curățitor al păcatelor noastre” Cuvântul 25, 27.

În același timp exilăm mânia și urgia.

Al doilea stadiu

„Inima nu disprețuiește pe cei care păcătuiesc și nici nu-i osândește” nici măcar în gând.

Al treilea stadiu

„Neîndoielnica neîncredere în puterea faptelor noastre bune”, cum spune Sfântul Ioan în mod caracteristic, și „neîncetata dorință de învățare” despre viața duhovnicească.

Al patrulea stadiu

Înaintând cu vârsta duhovnicească orice bine pe care îl facem îl considerăm nimic sau urâciune. Fiecare zi care trece simțim cum se mărește povara păcatelor noastre, din pricina păcatelor ascunse și nesimțite și din pricina neglijențelor, care risipesc bogăția sufletului. Iar mulțimea harismelor pe care o dă Dumnezeu o privim ca pe o pricină a unei încă și mai mari pedepse, pentru că nu merităm aceste harisme. Cuvântul 26, 28

Al cincilea stadiu

Ai intrat pe traiectoria desăvârșitei smerenii. „Vei cunoaște că ai dobândit înlăuntrul tău această cuvioasă fire de la potopul de lumină negrăită și dragostea necircumscrisă  pentru rugăciune.

2. Ai trecut de prima treaptă

Scrie cartea Scării „Cuvioasa smerenie nu osândește pe ceilalți”, dar osândește în gând neîncetat și sincer numai sinele nostru  și numai pe noi înșine.

Și aceasta înseamnă practic:

Te-ai certat cu cineva. Auziți amândoi aceeași propovăduire: că pricina certei este egoismul. Dacă ai osândire de sine vei spune: „M-am certat cu fratele meu, fiindcă am egoism. Dacă nu ai, atunci vei spune: „S-a certat cu mine, fiindcă are egoism. Bine le zice propovăduitorul!”

Osândire de sine, iar nu smereală.

Adevărata prihănire de sine are înlăuntrul ei autentică smerenie. Spui sunt „cel mai rău păcătos”. Dacă o crezi cu adevărat, orice va spune pe socoteala ta celălalt, nu te vei răzvrăti. Ți-a spus doar ceea ce crezi și tu. Și dacă începe să te laude nici măcar nu te mișcă lauda lui. Fiindcă nu te descrie pe tine cu exactitate.

Dacă totuși nu crezi, că ești cel mai rău păcătos, orice va spune pe seama ta celălalt, te vei supăra. Și dacă începe să te laude, înlăuntrul tău îți va plăcea. Pentru că te exprimă laudele lui. În acest caz, unde este smerenia ta? Era doar smereală!...Scrie marele nostru doctor, Sfântul Ioan Scărarul: „Cel care zice că a simțit buna mireasmă a unui asemenea mir (al smereniei adică) și în același timp când aude laude, inima lui este mișcată cumva sau vede că inima lui se tulbură sau se agită de la puterea cuvintelor de laudă, acesta să nu se amăgească, este înșelat!” Inima lui (potrivit Profetului Isaia) este rugină și el crede că este aur.

3. Smerenie și fapte

Este cunoscută pilda vameșului și a fariseului. Fariseul păzea legea riguros. Postea, se ruga, făcea milostenii. Dimpotrivă, vameșul disprețuia legea dumnezeiască „bea sângele poporului sărac”. Aceștia doi erau cele două extreme ale epocii aceleia. Și s-au dus amândoi la Templu să se roage. Și Dumnezeu a primit ca pe o jertfă binemirositoare rugăciunea vameșului! Nedreptul vameș a biruit pe dreptul fariseu. Faptele bune i-au adus Fariseului mândrie. „Muștele moarte împut untdelemnul celui ce pregătește miresme”[1]. Când bâzâie muștele untdelemnul pentru miresme, întinează întreg untdelemnul. Mândria a făcut nefolositoare faptele bune ale fariseului. „Când lipsește lumina, toate sunt întunecate. Și când lipsește smerenia toate isprăvile noastre sunt fără folos”. Dimpotrivă, faptele păcătoase i-au adus vameșului zdrobire de inimă, smerenie. Și această smerenie era atât de adâncă, încât a schimbat în bună mireasmă duhoarea faptelor lui necurate. „Mai bine un tânăr sărac și înțelept decât un împărat nepriceput și fără de minte”, zice Scriptura. În cazul nostru tânărul sărac și priceput este vameșul, iar regele nepriceput este fariseul. Adică, mai plăcut este lui Dumnezeu un păcătos cu smerenie și zdrobire, decât un virtuos cu egoism. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu vrea păcate cu smerenie. Vrea fapte cu smerenie. Vrea faptele fariseului și smerenia vameșului. „Virtuțile fariseului să ne sârguim a urma și să râvnim smerenia vameșului” Triod, Duminica vameșului și fariseului, cântarea a 5-a

4. Smerenia: Cum se dobândește

„Îndrăgostește-te de ea și ea te va slăvi” (Pilde, 4, 6). Sfântul Vasile cel Mare folosește acest loc din Scriptură când vorbește despre dobândirea smereniei. Să urmărești, zice, smerenia, ca și cum te-ai fi îndrăgostit de ea. Pentru dobândirea ei se cere și nevoința trupească după putere. Dar mai înainte de toate, felurita nevoință lăuntrică. Și iată un model: Zicea bătrânul: „Obișnuiește-te să spui încet-încet din inimă despre frați: Cu adevărat aceștia sunt mai presus de mine în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Și iarăși: Sunt mai râvnitori decât mine. Astfel te vei vedea pe tine mai prejos de toți. Și se va sălășlui Duhul lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Marele Vasile zice ceva și mai îndrăzneț „Să nu te mândrești niciodată pe seama altuia, nici chiar pe seama celor mai mari păcătoși!” Adică să nu îngădui niciodată cugetului tău să se laude că ești mai bun și decât cel mai rău criminal! Ți se pare rău acela? Deja ai o părere bună despre tine! Un motiv în plus să aplici îndemnul înțelept al Marelui Vasile.

Sfântul Apostol Pavel zicea și o credea: „Eu sunt cel dintâi păcătos al lumii” (I Timotei 1, 15)