Cândva, un demon s-a întâlnit cu Sfântul Macarie cel Mare şi i-a spus:

- Macarie, ce faci tu mai mult decât noi stând aici, în pustie? Şi eu locuiesc tot în pustie; tu posteşti, dar eu nu mănânc niciodată; tu cultivi sărăcia, dar eu nu posed nimic; ah, Macarie, tu ai un lucru care mă doboară şi la care eu nu pot rezista.

- Ce am eu? Întreabă Macarie.

- Smerenia! Mă arde!

Şi îndată ce spuse aceasta, se făcu nevăzut.

Să facem puţin efort spre a dobândi această virtute mântuitoare. Efortul constă în a-L implora permanent pe Dumnezeul nostru, Care ne poate dărui orice. Să fim siguri că vom primi această virtute atunci când cu răbdare, durere şi insistenţă vom bate la uşa milei, care se deschide uşor atunci când folosim cheia văduvei nedreptăţite din Sfânta Evanghelie (Luca 18, 2-5).

Să scuturăm povara indolenţei şi să imităm clarviziunea cerbului prin a ne grăbi să apelăm la Dumnezeul nostru în cazul fiecărei ispite spre a ne oferi ajutorul Său. În acest fel îl putem înfrânge pe păgânul Goliat şi să slăvim măreţia împărăţiei căreia îi aparţinem – măreţia împărăţiei lui Dumnezeu. (Părintele Efrem Filotheitul)

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 213)