„Smerenia înseamnă cumpătare, iar „acestea două închină în sufletul Sfintei Treimi.” Cumpătarea vine din smerenie și doar prin smerenie intelectul este vindecat și întregit. „Din smerenie izvorăște umilința și înfrânarea care reprezintă cumpătarea simțurilor”. „Smerenia împodobește sufletul cu cumpătarea.”

Atunci când e îndreptat către lume, omul smerit își descoperă întreaga personalitate prin smerenie, imitându-L în acest fel pe Dumnezeul Cel întrupat. „Așa precum sufletul este necunoscut și nevăzut vederii celei trupești, la fel și omul smerit este necunoscut printre oameni”. El nu numai că dorește să treacă neobservat de către oameni, ci dorește să se adune cât mai mult cu putință înlăuntrul său, devenind „ca unul care nu există pe pământ, care încă nu s-a născut și care este cu totul necunoscut chiar propriului său suflet”.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 59)