Paşi pentru un proces eficient de luare a deciziei
Cu toţii luăm decizii în fiecare zi; dorim să ştim care este decizia potrivită - în domenii pornind de la cel financiar la gastronomic, de la profesional la romantic.
Cu toţii luăm decizii în fiecare zi; dorim să ştim care este decizia potrivită - în domenii pornind de la cel financiar la gastronomic, de la profesional la romantic. Câteodată, nu avem motive să nu luăm o decizie rapidă. De fapt, este chiar sănătos să fim spontani uneori. Pe de altă parte, să acţionăm fără să gândim poate fi doar impulsiv, reactiv. Atunci când luaţi decizii, gândiţi-vă la diferenţa dintre spontaneitate şi impulsivitate.
Când este vorba despre situaţii mai serioase, gândiţi-vă la toate alegerile posibile pe care le aveţi pentru o anume situaţie. Treceţi în revistă toate alegerile posibile, chiar şi pe cele mai îndepărtate. Apoi, treceţi în revistă alegerile raţionale şi realiste. Despărţiţi lista iniţială în alegeri posibile, realiste şi alegeri nerealiste.
Evaluaţi-vă alegerile. Care se potriveşte cel mai mult circumstanţelor problemei sau circumstanţelor vieţii personale? Dacă apare o singură variantă, s-ar putea să fi ajuns în punctul unei decizii clare.
Verificaţi apoi care sunt părţile proaste ale deciziei posibile. Cine va fi afectat şi cum?
Cum vă veţi simţi când chiar veţi lua decizia? Cum vă veţi simţi să nu luaţi acea decizie? Decizia este permanentă sau reversibilă?
În luarea unor decizii este important să aveţi în vedere anumite erori care pot apărea, despre care vorbesc psihologii.
Una dintre aceste erori este aceea că oamenii consideră că rapiditatea cu care lucrurile ne vin în minte este o consecinţă a probabilităţii întâmplării lor. Apoi, este tendinţa de a compara cu trecutul, care îi determină pe oameni de foarte multe ori să refuze ofertele mai bune. De asemenea, o altă eroare e aceea a transferului: comparaţiile pe care le facem când încercăm să estimăm cât ne va plăcea un lucru nu sunt aceleaşi comparaţii ca atunci când chiar consumăm lucrul respectiv. Această problemă a transferului poate da peste cap încercările noastre de a lua decizii raţionale. Problema schimbării termenului de comparaţie este şi mai dificilă când aceste alegeri se fac în timp. Oamenii au dificultăţi în a lua decizii privind lucruri care se întâmplă la diferite momente în timp.
Cum să dobândim pacea lăuntrică?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro