„...s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor cea nesocotită s-a întunecat.” (Rom. 1, 21)

Se trag multe rachete de semnalizare în întunericul veacului. Dar bezna care ne îngrozește și în care orbecăim de fapt, e cea a propriilor inimi. Și singurele care străpung această beznă sunt cuvintele lui Hristos. Cuvinte pentru care trebuie o altă minte, nu cea din cap. Ci una ascunsă în adâncul inimii. Când cuvintele Domnului ajung în această minte, ele nu se transformă în gânduri, ci în dragoste, credință, nădejde, bunătate...

E mintea în care cuvintele „Să fie lumină” se fac lumină, nu reflecții despre lumină. Aproape toată gândirea creștină de azi se face cu mintea nepotrivită. O zi bună nu e o zi în care toate ți-au mers bine. Ci o zi în care, indiferent de adversitatea evenimentelor ei, bunătatea lui Dumnezeu s-a revărsat continuu în lume prin inima ta.

Dar asta n-o putem înțelege cu mintea cu care gândim, ci cu cea a cărei gândire suntem...