Cât de plin este „rezervorul tău de iubire”?

Oamenii îşi stabilesc în general „plase de siguranţă” în interacţiunile cu semenii lor. În perioadele dificile, în care simt că se prăbuşesc și nu au punct de sprijin, se aşteaptă de multe ori să găsească siguranţă tocmai în aceste relaţii de prietenie, de familie, cu părinţii, soţul sau soţia, cu copiii. Nădejdea, întreţinută uneori în baza criteriului reciprocităţii, este aceea că, la nevoie, cei dragi vor face pentru noi ceea ce am fi făcut noi pentru ei sau, mai bine zis, ceea ce credem noi că avem nevoie în acele momente.

Nevoia noastră de a ne simţi iubiţi şi apreciaţi devine şi mai pregnantă în momentele de criză, care ne afectează exact sub aceste aspecte. Oricât de minunate ar fi însă relaţiile cu persoanele importante din viaţa noastră, oricât de atent/ă ar fi soţul/soţia, oricât de receptivi şi de binevoitori ar fi prietenii, vor exista momente în care vă veţi fi dezamăgiţi în aşteptările dumneavoastră.

Veţi simţi că tocmai când aveţi cea mai mare nevoie, persoana de încredere are altă prioritate, are de făcut ceva mai important, care nu poate fi amânat. Veţi constata poate că, deşi foarte bine intenţionată, persoana nu vă poate oferi exact ajutorul de care aveţi nevoie. Este posibil să aveţi nevoie doar să fiţi ascultat/ă, iar persoana se grăbeşte să vă dea sfaturi; este posibil să aveţi nevoie să petreceţi toată după-amiaza împreună, în timp ce persoana îşi rezervă doar două ore pentru a vă vedea. Numărul exemplelor poate continua şi, cu siguranţă, dumneavoastră veţi identifica, analizându-vă viaţa, cel puţin câteva situaţii de acest gen. De asemenea, dacă ar fi să vă gândiţi, veţi identifica momente în care vi s-a reproşat că nu aţi ştiut să fiţi alături de cineva aşa cum ar fi avut nevoie. Acest „aşa cum ar fi avut nevoie” este foarte vast, diferă de la o persoană la alta, dar şi de la un moment la altul, în cazul aceleiași persoane. Numai cel în cauză intuieşte cu adevărat ceea ce ar avea nevoie. Intuieşte şi nu ştie în mod precis, întrucât dacă i-am cere să verbalizeze, să ne spună dinainte despre ce este vorba, nu ar reuşi întotdeauna.

Remedii amăgitoare

La majoritatea tensiunilor de acest tip se ajunge din cauza faptului că rezervorul de iubire interior al persoanei nu este în totalitate plin, iar uneori este cu desăvârşire gol. Acest rezervor de iubire se formează în interacţiunile cu părinţii, încă de la vârste foarte mici, şi înglobează atât experienţele în care copilul s-a simţit iubit, dorit, apreciat, cât şi pe acelea în care s-a simţit abandonat, neiubit. Şi cum nu există relaţii interumane perfecte, nu există părinţi care, oricât de bineintenţionaţi ar fi, să nu facă greşeli faţă de copii, aceştia din urmă cresc cu rezervoarele de iubire imperfect umplute. În aceste situaţii, cele mai multe dezamăgiri, chiar şi de mică amploare, par să rănească persoana ajunsă la maturitate şi să o vulnerabilizeze într-un mod foarte profund. În decursul vieţii, oamenii încearcă să îşi umple aceste rezervoare prin comportamente care ajung să creeze dependenţă, dată fiind setea tot mai mare de iubire, dar şi caracterul imperfect, neputinţa remediului ales de a umple acest gol. Dependenţele de muncă, alcool, mâncare, droguri, jocuri de noroc şi pariuri sportive, cumpărături sau dependenţa de sex nu sunt de cele mai multe ori decât încercări eronate de a umple golul interior.

Din exterior, viaţa acestor persoane v-ar putea părea împlinită doar pentru faptul că unele dintre acestea au ceea ce mulţi şi-ar dori, dar încă nu au reuşit… o casă, o maşină, o familie, prieteni, un serviciu. Aţi putea încerca un sentiment de nedumerire sau chiar de dezaprobare, întrebându-vă „oare ce le lipseşte” sau apreciind că „li s-a urât cu binele, alţii ar fi fericiţi şi cu jumătate din ceea ce au ei”. Doar că sentimentul de gol interior, asociat de multe ori cu depresia, nu dispare în funcţie de cât de mare este grupul de prieteni, de cât de bine văzută din exterior este familia, de cât de apreciată este persoana din punct de vedere profesional sau de cât de mulţi bani ar avea. Indiferent de cât de bineintenţionaţi ar fi oamenii care vă înconjoară, aceştia nu vor putea niciodată să vă împlinească toate nevoile şi să vă umple în totalitate rezervorul de iubire.

Secretul iubirii

Singura sursă necondiţionată de iubire este Dumnezeu, Care ne iubeşte şi atunci când greşim, şi atunci când nu greşim, şi atunci când suntem săraci, şi atunci când suntem bogaţi, şi atunci când avem succes, şi atunci când suntem în cădere. El este Singurul Care Îşi ţine cuvântul faţă de noi până la capăt, indiferent de situaţie. Aceasta este relaţia de bază de la care putem porni, care ne poate umple cu adevărat rezervorul de iubire şi de la care putem clădi relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru. Şi acesta este în acelaşi timp modelul după care noi învăţăm să iubim. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre iubire: „ea (iubirea) încinge lumea creată de Dumnezeu cu podoabă desăvârşită; ea este călăuza multora spre unitate, aducând mulţime de oameni şi îngeri la asemănare întru chipul unei singure frumuseţi sfinte. Căci, fiind ea însăşi o singură formă, tocmeşte întreaga fire raţională către asemănarea cu Dumnezeu: nu în cei care se înstrăinează de El îşi află odihna, ci în cei care I se supun şi s-au unit cu El. Chiar dacă sunt mai mulţi, înclină cu toţii către aceeaşi simfonie şi vădesc această armonie ca pe un lucru ales şi fermecător. Astfel, multele şi feluritele lucrări ale Duhului Sfânt, reunite într-o singură şi bună înţelegere, vădesc o frumuseţe cu totul asemănătoare şi proprie lui Dumnezeu, de mult preţ în faţa Lui şi vrednică de bucuria sfântă a Creatorului”. Spre această iubire suntem cu toţii chemaţi, pe aceasta s-o credem şi s-o urmăm şi ne vom înţelege apoi şi iubirea omenească, firească, a unuia faţă de altul şi a soţilor în familie.

De la același autor

Ultimele din categorie