Ce se poate face când elevul însuși cere sărbătorirea Halloween-ului în școală, influențat de mass-media și de colectiv? Ca profesor de engleză, poți fi luat prin surprindere mai mult decât ți-ai imaginat vreodată. Anul trecut, când am intrat la clasa a VI-a, m-am speriat de felul în care arătau elevii mei. Erau de nerecunoscut! Monștri, vrăjitoare, vampiri... Toți erau machiați strident și îmbrăcați în costume lugubre. Nu le spusesem să se costumeze și, totuși, o făcuseră...

Șocul de anul trecut m-a determinat să fiu prevăzătoare. Anul acesta, la clasele III-IV, pentru că elevii au dorit să se costumeze, le-am sugerat să se îmbrace în personaje care reprezintă binele: zâne, prințese, cavaleri și îngerași. Chiar dacă unul dintre ei a insistat să se îmbrace în vampir, l-am convins să n-o facă. S-a îmbrăcat în Spiderman, dar măcar nu am deschis poarta școlii... unui vampir.

Și pentru că nu pot să anulez această sărbătoare americană, mai ales pentru că este cerută cu interes de către elevi, am încercat să o transform într-o variantă soft, cu personaje de basm (chiar dacă mi s-a reproșat faptul că specificul sărbătorii de Halloween este tocmai ceea ce creează groază) și cu dovleci cât mai drăguți. Am acordat chiar o diplomă pentru cel mai drăgălaș dovleac, cu scopul de a-i motiva pe elevi să nu mai facă din dovleci instrumente ale urâtului și ale groazei.

Ca să pot îndepărta orice urmă a groazei, a morții și a urâtului, din sărbătorirea Halloween-ului în școală, a trebuit să vin cu altceva, care să atragă măcar la fel de mult. De aceea, petrecerea de Halloween desfășurată în alte școli a fost înlocuită cu succes de jocuri specifice, care i-au antrenat și i-au amuzat pe copii, precum apple bobbing (apucarea cu gura a mărului plutitor dintr-un vas cu apă, cu mâinile la spate) și snap donuts (mâncarea covrigilor agățați cu sfoară într-un copac, fără a folosi mâinile).

Și pentru a le arăta elevilor mei contrastul dintre spiritul păgân al acestei sărbători americane și sufletul românesc atașat de neam, pământ și de tradiții, m-am îmbrăcat în costum național, hotărâtă să reprezint, printre personajele de basm din clasa de copii, țăranca româncă.

Nu am pretenția să fiu un model pentru elevii mei, dar am încercat să le ofer posibilitatea să intuiască singuri frumusețea sufletului românesc și să-i protejez de răul pe care îl poate aduce Halloween-ul în sufletele și în viața lor, chiar dacă asta a însemnat să îndulcesc mult sărbătoarea mult îndrăgită de ei și să le ofer o imagine parțial falsă despre ea.

Dumnezeu singur știe că am făcut-o ca să evit cu orice preț ca în sufletele copiilor să pătrundă, cu acest prilej aparent distractiv, atmosfera demonică, de groază, care însoțește Halloween-ul. Copiii noștri, încă naivi și, din pricina curiozității specifice vârstei, foarte ușor influențabili, au nevoie de altceva: de lumină, de bucurie și de curăție, iar noi suntem primii datori să le apărăm inocența.